- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Boc: Criteriul tehnic de separare a fluxului de călători la Otopeni pentru Schengen a fost realizat
Obiectivul tehnic de separare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă–Otopeni a fluxului de călători din statele Schengen şi non–Schengen a fost realizat, iar celelalte secţiuni ale terminalului vor fi finalizate până în martie 2011, dată stabilită pentru aderarea României, a afirmat premierul Boc.
Boc: Criteriul tehnic de separare a fluxului de călători la Otopeni pentru Schengen a fost realizat (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
Şeful Guvernului a inspectat, vineri, împreună cu ministrul Transporturilor, lucrările de implementare a standardelor Schengen la Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni din Bucureşti.
El a efectuat şi o simulare de trecere a frontierei prezentând la biroul de control cartea de identitate. Premierul a scăpat pe jos documentul, dar s-a aplecat şi l-a recuperat rapid.
"Obiectivul tehnic a fost realizat, sper să nu lase garda jos constructorul, iar lucrările să fie finalizate până în martie 2011", a spus Boc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Imagini greu de urmărit cu răpirea femeilor israeliene din 7 octombrie, când Hamas a lansat atacul mortal asupra Israelului. Netanyahu: „Luptăm cu toată puterea să eliminăm Hamas”
-
Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie
-
China, din nou în vizorul acuzaţiilor. Marea Britanie afirmă că Beijingul a oferit Rusiei ,,ajutor letal” pentru invazia din Ucraina
-
Când ar putea UE să înceapă oficial negocierile de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova? Pasul ar putea întâlni obstacole după preluarea preşedinţiei UE de către Budapesta
Premierul a amintit că datoria României este să asigure Uniunea Europeană că standardele de aderare au fost îndeplinite din punct de vedere tehnic şi că autorităţile de la Bucureşti au solicitat ca aderarea să nu fie legată de criterii politice, precum problematica romilor sau Mecanismul de Control şi Verificare în justiţie, care trebuie tratate separat.
El a arătat astfel că România este interesată de poziţia altor state, precum Olanda şi Franţa, în ceea ce priveşte aderarea României, pornind de la principiul că legarea acestui proces de orice criteriu politic ar reprezenta o încălcare a Tratatului UE.
La începutul lunii octombrie, premierul Emil Boc a inspectat de asemenea noul terminal care va deservi călători din Spaţiul Schengen şi a cerut conducerii Aeroportului Henri Coandă să finalizeze până la 4 noiembrie lucrările, avertizând că "vor cădea capete" dacă acest termen nu va fi respectat, iar aderarea României la Schengen va fi astfel afectată.
El a arătat atunci că lucrările sunt finalizate în prezent în proporţie de 75%, dar a atenţionat că proiectul trebuie finalizat până la 4 noiembrie, în condiţiile în care o misiune Schengen se va afla în România în perioada 15-17 noiembrie pentru a verifica dacă sunt îndeplinite standardele tehnice de aderare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO