Braşov, singurul oraş din România calificat în competiţia pentru titlul de Capitala Verde Europeană

243 afișări
Imaginea articolului Braşov, singurul oraş din România calificat în competiţia pentru titlul de Capitala Verde Europeană

Braşov, singurul oraş din România calificat în competiţia pentru titlul de Capitala Verde Europeană

Directoratul general pentru Mediu al Comisiei Europene a anunţat care sunt oraşele candidate pentru titlul de Capitală Verde Europeană – 2026, a anunţat joi Primăria Braşov.

Astfel, cele 9 oraşe care au trecut de prima etapă a acestei competiţii sunt: Braga (Portugalia), Braşov (România), Córdoba (Spania), Guimarães (Portugalia), Heilbronn (Germania), Klagenfurt (Austria), Linz (Austria), Riga (Letonia), Rybnik (Polonia).

„Este pentru al doilea an consecutiv în care Braşovul este selectat în această competiţie, fiind singurul din România care a ajuns la acest nivel în ultimii ani. După cum spuneam şi anul trecut, avem mult de lucru, dar deja avem rezultate concrete, astfel încât am reuşit să trecem de prima etapă de selecţie, în compania unor oraşe importante din Europa, ceea ce ne onorează. Această competiţie nu este atât lupta pentru un titlu, ci un drum pe care ne-am propus să îl parcurgem în cel mai scurt timp, astfel încât oraşul nostru să aibă o calitate crescută a vieţii şi să fie un deschizător de drumuri în implementarea politicilor verzi. Un oraş cu adevărat verde, prietenos cu mediul, atent la valorosul patrimoniu natural”, a declarat primarul Allen Coliban.

În următoarele săptămâni, în prima etapă, un grup de şapte experţi independenţi va evalua fiecare formular de candidatură, în funcţie de 7 indicatori de mediu. Pe baza evaluării tehnice a experţilor, Comisia va anunţa oraşele finaliste în vara anului 2024.

În a doua etapă, finaliştii vor prezenta un rezumat al modului în care îşi guvernează tranziţia ecologică, în faţa unui juriu internaţional prezidat de Comisia Europeană.

Câştigătorul competiţiei va fi anunţat pe 24 octombrie 2024, în cadrul unei ceremonii festive la Valencia (Spania), actuala Capitală Verde Europeană.

Câştigătorul titlului de Capitală Verde Europeană va primi un premiu financiar de 600.000 de euro pentru a implementa acţiuni cheie în şapte domenii cu impact asupra sustenabilităţii şi să organizeze evenimente de sensibilizare cu şi pentru cetăţeni, transmite Primăria Braşov.

Capitala Verde Europeană este o iniţiativă lansată de Comisia Europeană în anul 2010, cu scopul de a recunoaşte şi recompensa eforturile comunităţilor locale de îmbunătăţire a mediului şi, prin urmare, a economiei şi a calităţii vieţii cetăţenilor lor. Premiul este acordat în fiecare an unui oraş care este lider în promovarea unui mediu urban ecologic, mai prietenos cu cetăţenii săi.

Procesul de evaluare a aplicaţiilor ia în calcul mai mulţi indicatori, atât din perspectiva situaţiei prezente, cât şi a ultimilor 10 ani şi a planurilor pentru viitor: calitatea aerului; calitatea apei; biodiversitate, zone verzi şi arii naturale protejate; managementul deşeurilor şi economie circulară; zgomot; lupta împotriva schimbărilor climatice; adaptarea la schimbările climatice.

Pe lângă titlul de Capitală Verde Europeană, în cadrul acestei competiţii, pentru oraşele sub 20.000 de locuitori se acordă titlul de Frunză europeană (Green Leaf). Oraşele care concurează în acest an pentru European Green Leaf Award sunt : Águeda (Portugalia), Esplugues de Llobregat (Spania), Estarreja (Portugalia), Garges-Lès-Gonesse (Franţa), Livry-Gargan (Franţa), Mafra (Portugalia), Olbia (Italia), Pszczyna (Polonia), Saint-Quentin (Franţa), Sant Boi de Llobregat (Spania), Sant Joan Despí (Spania), Vaasa (Finlanda).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici