- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Busculadă la o secţie de votare dintr-o comună ilfoveană
O secţie de votare din comuna ilfoveană Ştefăneşti a fost luată cu asalt, duminică dimineaţa, de către aproximativ 200 de alegători, iar în busculada creată în încercarea lor de a intra simultan în sediu geamurile de la uşi au fost sparte.
Busculadă la o secţie de votare dintr-o comună ilfoveană (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit purtătorului de cuvât al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Cristina Goliş, cei peste 200 de localnici s-au strâns în jurul orei 8.45, iar, după incident, poliţiştii şi jandarmii au intervenit şi au "ordonat" alegătorii.
Procesul de votare a fost reluat după o întrerupere de 30 de minute, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedinta secţiei în care a avut loc incidentul, Aurelia Someşan.
"Tocmai am semnat procesul-verbal de realuare a votului. În faţa sediului încă mai există o masă de oameni care aşteaptă să voteze, însă forţele de ordine sunt suficiente, numai sunt probleme", a afirmat Aurelia Someşan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk dezvoltă o „mașină de știri” cu ajutorul lui Grok: „Contează doar ce spun oamenii despre știri”
-
Moscova reacţionează la declaraţiile lui Macron şi David Cameron: Este o escaladare directă a tensiunilor în jurul conflictului ucrainean
-
F-35 pentru România. Un model expoziţional al avionului de generaţia a cincea va fi prezent la BSDA 2024
-
Spionajul american avertizează: Războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând
Preşedinta secţiei a adăugat că busculada s-a creat din cauză că mai mulţi localnici au vrut să voteze în acelaşi timp.
Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a declarat că legea prevede că preşedintele biroului secţiei de votare poate suspenda votarea din motive temeinice, dar nu mai mult de o oră.
"Având în vedere că am remarcat pe televiziuni incidentul de la Ştefăneşti, legea prevede că preşedintele biroului secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Suspendarea nu poate depăşi o oră şi este anunţată prin afişare cel puţin cu o oră înainte la sediul secţiei de votare. Durata totală a suspendărilor nu poate depăşi două ore", a spus Marian Muhuleţ.
El a precizat că a luat legătura cu preşedintele Biroului de circumscripţie locală din Ştefăneşti, care i-a spus că reprezentanţii partidelor aflaţi în secţia de votare respectivă au solicitat ca accesul alegătorilor în sala de votare să se facă corespunzător legii.
"Am înţeles că a fost îmbulzeală şi s-a hotărât să se suspende votarea până se restabileşte ordinea", a spus Muhuleţ.
Purtătorul de cuvânt al BEC a adăugat că alte incidente nu au fost semnalate la BEC.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:34
-
ieri, 22:00