- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Călăraşi: Două barje încărcate cu 2.200 de tone de gazolină, în pericol de a se răsturna pe Dunăre
Două barje dintr-un convoi sub pavilion moldovenesc, încărcate cu 2.200 de tone de gazolină, au fost în pericol de a se răsturna pe Dunăre, duminică, la aproximativ trei kilometri în amonte de Chiciu (Călăraşi), autorităţile hotărând să transvazeze combustibilul în alte nave.
Călăraşi: Două barje încărcate cu 2.200 de tone de gazolină, în pericol de a se răsturna pe Dunăre (Imagine: Lucian Alecu/Arhiva Mediafax Foto)
În timpul deplasării gheţii de pe Dunăre, cele două barje au fost împinse în mal, odată cu scăderea nivelului apei. Una dintre ele s-a înclinat periculos, fiind parţial eşuată, iar cealaltă a fost în pericol de eşuare.
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Călăraşi, barjele erau încărcate cu câte 1.100 de tone de gazolină şi a existat pericolul scurgerii combustibilului în Dunăre, astfel că autoritatea portuară a hotărât golirea navelor, carburantul fiind transvazat în alt vas.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Interviul integral Macron – The Economist. Europa, arme nucleare și restabilirea ordinii mondiale: Cum vede Macron viitorul?
-
Biserica din Alba a ars de la o lumânare aprinsă nesupravegheată. Tragedia vine după alta la Bucureşti unde un om a murit tot de la o lumânare
-
Reacţia Ucrainei după ce Putin l-a pus pe Zelenski pe „lista persoanelor căutate”
-
Sectorul din Bucureşti campion şi cel condaş la absorbţia de fonduri europene. Doar 3 din 10 euro programaţi în ultimii patru ani au fost cheltuiţi în Capitală
"Din cauza gheţii şi a scăderii nivelului Dunării, două barje încărcate cu hidrocarburi au eşuat. Barjele fac parte din convoiul unui împingător, iar transvazarea gazolinei din ele, repunerea pe linia de plutire a acestora şi repomparea gazolinei în aceste barje se desfăşoară normal, fără incidente", a declarat comisarul-şef al Gărzii de Mediu Călăraşi, Rareş Ionescu.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu Călăraşi au precizat că nu există deversări de carburanţi în Dunăre, cu excepţia unor scurgeri tehnice în urma proceselor de transvazare.
În urmă cu o săptămână, o navă s-a scufundat în zona Chiciu, după ce un pod de gheaţă s-a rupt, marinarii reuşind să se salveze în ultimul moment..
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO