- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.08.2012, 15:11)
- Andi Manciu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CC a trimis Parlamentului decizia pe referendum. Aceasta nu va fi făcută publică înaintea citirii în plen
Curtea Constituţională a anunţat, miercuri, că a transmis preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor hotărârea privind referendumul din 29 iulie şi precizează că "hotărârea nu poate fi făcută publică până la prezentarea în Parlament".
565 afișări
CC a trimis Parlamentului decizia pe referendum. Aceasta nu va fi făcută publică înaintea citirii în plen (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Cu adresele nr. 5461 şi 5462 din 22 august 2012, Curtea a transmis preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului copia hotărârii nr 6 din 21 august 2012, pentru luarea măsurilor necesare în vederea prezentării acestei hotărâri Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună", se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.
De asemenea, judecătorii susţin că nu pot face public conţinutul hotărârii Curţii.
"Curtea a precizat că hotărârea nu poate fi făcută publică până la prezentarea în Parlament. După citirea în plenul reunit al camerelor Parlamentului, hotărârea se va publica în Monitorul Oficial şi în presă, dată la care se vor aplica măsurile hotărâte de Curte", mai precizează comunicatul citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
-
Ruşii ar putea deschide un nou front. Şeful armetei ucrainene: Ucraina se pregăteşte să apere regiunea nordică Sumy
-
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA pe care le-au numit „distructive şi ostile"
-
Clinica de Stomatologie din Sectorul 4 se deschide din 17 iunie
Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.
Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.
De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15 %) au răspuns "NU".
Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.
În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.
Citește pe alephnews.ro: Un bărbat din Florida nu poate ieși la pensie, pentru că nu e cetățean american
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Băncile din România se schimbă la faţă. Cum se integrează Inteligenţa Artificială direct în operaţiuni
Citește și: Aspazia Cojocaru: Merg până în pânzele albe. Îl dau în judecată pe Predescu dacă se confirmă că a divulgat secretul votului din CC. Care a fost reacţia lui Predescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
CANCAN.RO
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul de 100.000 de euro
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe