CC arată că a declara neconstituţională Legea CNSAS nu desfiinţează instituţia

Curtea Constituţională susţine că declararea drept nesconstituţională a Legii CNSAS nu desfiinţează instituţia, însă, dacă nu este modificată legea în termen de 45 de zile, dispoziţiile ei îşi încetează efectele.

1 afișare
Imaginea articolului CC arată că a declara neconstituţională Legea CNSAS nu desfiinţează instituţia

CC arată că a declara neconstituţională Legea CNSAS nu desfiinţează instituţia

Prin Decizia 51 din 31 ianuarie 2008, Curtea Constituţională a statuat, în esenţă, că doar justiţia poate să dea "verdicte" în ceea ce priveşte fapte prin care s-au adus atingeri drepturilor omului, se arată într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, de către Biroul de presă al Curşii.

"Or, în afara judecătorului, nimeni nu poate înfăptui justiţia în România, în cadrul unui proces corect şi echitabil, asigurat de către o instanţă independentă şi imparţială", se arată în comunicat.

Nesocotirea acestui principiu reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului şi a statului de drept, mai spune sursa citată.

Decizia 51 din 31 ianuarie 2008 nu abrogă Legea 187/1999 şi nici nu desfiinţează CNSAS. Potrivit art.147 alin.(1) din Constituţie, legea este suspendată pe o durată de 45 de zile, interval în care CNSAS nu îşi poate exercita competenţele stabilite prin lege.

Dacă până la expirarea acestui termen nu intervine nicio modificare legislativă, dispoziţiile respective îşi încetează efectele juridice.

Parlamentul, în acest interval de 45 de zile, poate adopta reglementări în acord cu prevederile constituţionale, astfel cum acestea sunt enunţate în decizia Curţii.

Scopul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), natura juridică a acestuia, puterea instituţiei de se pronunţa prin acte cu forţă juridică echivalentă cu aceea a hotărârilor judecătoreşti, criticate de Curtea Constitutţională.

Curtea Constituţională a constatat faptul că Legea 187/1999 nu urmăreşte numai scopul de deconspirare, ci promovează şi răspunderea morală, juridică şi politică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, urmărind îndepărtarea lor din funcţiile de demnitate publică sau din cele de şefi ai magistraţilor şi împiedicarea lor de a candida pentru alegerea sau numirea în aceste posturi.

Potrivit motivării deciziei Curţii prin care s-a declarat neconstituţională Legea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - făcută publică vineri -, excepţia ridicată de liderul PC Dan Voiculescu în procesul său cu CNSAS vizează, în primul rând, natura juridică a Consiliului, susţinându-se că, prin atribuţiile şi procedurile urmate, instituţia se plasează în afara Constituţiei, iar prevederile legale atacate şi legea, în ansamblu, contravin legii fundamentale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici