Cod galben de ploi pentru 13 judeţe
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi, începând de vineri, ora 22.00, până sâmbătă, ora 15.00, pentru 13 judeţe, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Cod galben de ploi pentru 13 judeţe
Potrivit sursei citate, de vineri, ora 22, până sâmbătă, ora 15.00, va ploua în majoritatea regiunilor, dar în sud-vestul ţării şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali cantităţile de apă vor depăşi local 20 -25 l/mp şi izolat 45 l/mp.
Judeţele afectate vor fi Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.
În zonele atenţionate, precum şi în Transilvania şi nordul Carpaţilor Orientali, va ploua până duminică.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

