- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cod galben de ploi şi vijelii în 19 judeţe, de luni seară până marţi dimineaţă
Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de ploi şi vijelii în 19 judeţe din centrul, sudul, vestul şi sud-vestul ţării, unde de luni seară şi până marţi dimineaţă, la ora 9.00, se pot produce ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de vânt şi grindină.
Cod galben de ploi şi vijelii în 19 judeţe, de luni seară până marţi dimineaţă
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând de luni, ora 19.00 şi până marţi, ora 9.00, în Banat, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot avea aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
"În aceste regiuni, ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat. În celelalte regiuni aceste fenomene vor fi pe arii restrânse", se arată în atenţionarea emisă, luni dimineaţă, de ANM.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Europa are șansa de a se reface ca o altă Americă din punct de vedere al structurii instituționale, al guvernanței
-
Netanyahu: Vom face ceea ce trebuie să facem în Rafah
-
Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”
-
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci
Judeţele avertizate cu cod galben sunt Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu şi Braşov. Potrivit hărţii întocmite de meteorologi, ultimele cinci judeţe se vor confrunta doar parţial cu fenomenele anunţate.
Meteorologii menţionează că instabilitatea atmosferică se va manifesta începând de la orele amiezii.
Bucureştiul şi judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov au fost până duminică seară sub averizare cod galben de ploi şi vijelii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO