- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (20.12.2013, 18:42)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Consiliul Naţional de Integritate cere Parlamentului să aplice decizia CC referitoare la Akos Mora
Consiliul Naţional de Integritate (CNI) solicită Parlamentului să aplice decizia Curţii Constituţionale în cazul senatorului PNL Akos Mora, prin care s-a constatat că la nivelul Biroului Permanent al Senatului a fost blocată procedura asupra solicitării de încetare a mandatului acestuia.
289 afișări
Consiliul Naţional de Integritate cere Parlamentului să aplice decizia CC referitoare la Akos Mora (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)
"Consiliul Naţional de Integritate solicită celor două camere ale Parlamentului aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 460 din 13.11.2013, potrivit căreia 'Senatul în plenul său are obligaţia de a hotărî, prin vot, cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului Mora Akos Daniel, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenţia Naţională de Integritate' şi continuarea procedurii parlamentare de aplicare a sancţiunilor, în conformitate cu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", se arată într-un comunicat de vineri al CNI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
-
Accident pe Dunăre. Doi oameni au murit, cinci sunt dispăruţi
-
Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor
CNI precizează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), prin deciziile nr. 6289/2013 şi 6734/2013, a menţinut definitiv şi irevocabil starea de incompatibilitate în cazul senatorului Mora Akos Daniel şi a deputatului Stoica Ştefan Bucur.
Consiliul argumentează, în acelaşi comunicat, că "respectarea ordinii juridice în statul de drept este o obligaţie care incumbă Parlamentul României, în calitatea sa de autoritate legiuitoare".
Vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a declarat, în 9 decembrie, că, în cazul solicitării de încetare a mandatului senatorului PNL Akos Mora, Comisia juridică are termen până pe 25 ianuarie anul viitor de a redacta un raport asupra propunerii, care să fie supus votului plenului.
Pe de altă parte, în acelaşi comunicat, CNI atrage atenţia că "proiectele de modificare a Codului Penal şi a Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor vor avea ca efect dezincriminarea conflictului de interese în materie penală, precum şi excluderea competenţei Agenţiei Naţionale de Integritate de a verifica respectarea regimului juridic privind conflictul de interese de către parlamentari".
Modificările la Codul penal, prin care, printre altele, parlamentarii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici, au fost adoptate de plenul Camerei Deputaţilor în 10 decembrie şi au generat un imens scandal public.
Consiliul Naţional de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format în prezent dintr-un număr de membri desemnaţi de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Comunelor din România, precum şi reprezentanţi ai funcţionarilor publici.
Citește pe alephnews.ro: Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
PROSPORT.RO
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
CANCAN.RO
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe