- Home
- Social
- (15.07.2021, 06:40)
- Alexandru Gologan
Cursuri predate din viitor. O universitate din România vrea să adopte un sistem de predare în realitate virtuală
- Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj trece la un alt nivel în premieră pentru România
- Vor adopta o nouă pedagogie universitară în realitate virtuală, augmentată şi mixtă
- Rector UBB: ”Studenţii vor învăţa într-o manieră ecologică astfel încât să le poată aplica în viaţa de zi cu zi”

Sursa foto: Mediafaxfoto
După învăţământul online, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj trece la un alt nivel în premieră pentru România. De anul viitor va adopta o nouă pedagogie universitară în realitate virtuală, augmentată şi mixtă.
Pratic cursurile se vor putea ţine în format 3D, cu ajutorul ochelarilor VR sau Oculus. Un lucru este cert, cursurile vor fi mult mai interactive şi aractive pentru studenţii de astăzi.
DANIEL DAVID, rector UBB: ”Prin acest învăţământ studenţii când vor învăţa cunoştinţele declarative, le vor învăţa într-o manieră ecologică astfel încât să le poată aplica în viaţa de zi cu zi, iar cunoştinţele procedurale nu vor fi doar la nivel teoretic, adică să îmi spună cum se conduce o maşină, vor fi şi la nivel practic, efectiv dacă îl pun într-o maşină va şti să facă lucrul aceata.”
Peste 500 de profesori au participat deja la training ca să ştie cum să îşi pregătească cursurile în acest format.
Boglarka Kis, şef lucrări Departamentul de Geologie: “Geologia fiind o ştiinţă foarte practică mă ajută mult să duc studenţii în locaţii greu accesibile. În lecţia mea am făcut o incursiune în vulcanul activ Etna. Aceste filmuleţe sunt făcute de o dronă şi putem observa aceste cratere frumoase ale vulcanului pe care nu le putem vedea în fiecare zi.”
Aşasar dacă eşti student la Babeş, de la anul vei face cunoştinţă cu o nouă tehnică de predare, una high tech ca în filmele de ficţiune.
ADRIAN MAN, student UBB: “Cred că o să sporească interactivitatea pe care o să o aibă cursurile şi seminarele pe care le desfăşurăm, drept urmare o să crească automat şi implicarea studenţilor.”
Pe lângă realitatea augumentată, universitatea va folosi în predare şi cercetare şi roboţi vorbitori.
Silviu Matu, lector departamentul de Psihologie UBB: “Noi folosim roboţii sociali cum este Nao pentru a facilita tratamentul copiilor cu tulburare de spectru autism. De exemplu acum robotul exprimă emoţia de tristeţe. Dacă copilul oferă răspunsul corect, robotul o să îi dea o întărire şi o să îi spună barvo. Robotul: felicitări!”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei