- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.01.2015, 20:36)
- Valentin Anghel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA: Rebega, urmărit penal în dosarul mitei de la Ministerul Agriculturii. A primit 23.000 de lei
Europarlamentarul Constantin Rebega este urmărit penal pentru mai multe infracţiuni, în dosarul mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la un eveniment organizat de Ministerul Agriculturii, acesta primind, printr-un intermediar, 23.000 de lei, potrivit procurorilor anticorupţie.
1196 afișări
DNA: Rebega, urmărit penal în dosarul mitei de la Ministerul Agriculturii. A primit 23.000 de lei (Imagine: Shutterstock)
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că Rebega este urmărit penal pentru: folosire a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial; instigare la spălare de bani; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la uz de fals.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Iohannis a decis comasarea alegerilor pentru propria sa imagine
-
Cod galben de vânt puternic în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei
-
Dieta verde încetineşte evoluţia cancerului de prostată
-
Mesajul de Paşti al preşedintelui Iohannis: Convieţuire în pace şi înţelegere
Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2014, în contextul organizării unor evenimente agricole, Rebega a primit de la administratorul unei firme, printr-un intermediar, 23.000 lei, "folosindu-se de influenţa pe care şi-a manifestat-o ca vicepreşedinte al unui partid politic (PC), responsabil de Departamentul de Agricultură şi Dezvoltare Rurala, influenţă percepută ca fiind reală asupra unui funcţionar din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale".
"Pentru a ascunde adevărata natură a dispoziţiei şi circulaţiei banilor, suspectul Rebega Constantin Laurenţiu, prin acelaşi intermediar, l-a determinat pe administratorul firmei respective să plăsmuiască şi ulterior să folosească un contract fictiv de prestări servicii către firma organizatoare a evenimentelor", mai precizează DNA.
Europarlamentarului i-au fost aduse la cunoştinţă, joi seară, calitatea în dosar şi acuzaţiile.
Constantin Rebega, ales europarlamentar pe listele PC, este membru al comisiilor de agricultură şi dezvoltare rurală, respectiv pescuit, din Parlamentul European.
Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că acesta s-a numărat printre cei trei destinatari ai mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la organizarea târgului Indagra. Ceilalţi doi sunt, conform aceloraşi surse, fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas şi secretarul general al instituţiei, Virgil Găman.
În acest dosar, procurorii DNA au făcut, joi, percheziţii la Ministerul Agriculturii şi la mai multe firme şi persoane, fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas şi secretarul general Virgil Găman fiind duşi pentru audieri la sediul central al DNA.
Mita ar fi fost mascată prin contracte fictive de cel mult 15.000 de euro fiecare, pentru servicii precum producţia de spoturi publicitare sau produse de protocol, conform unor documente ale anchetatorilor.
Târgul Indagra a fost organizat la Romexpo în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2014, cu Romexpo SA în calitatea de prestator şi Ministerul Agriculturii, beneficiar.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, pentru acest eveniment, Romexpo şi Ministerul Agriculturii au încheiat un contract a cărui valoarea iniţială a fost de 334.000 de euro fără TVA, echivalentul a 1.829.180 lei cu TVA inclusă, respectiv 414.160 de euro.
Procurorii anticorupţie susţin, după cum se precizează în aceleaşi documente, că Nagy şi Găman s-au implicat în organizarea evenimentului şi au forţat reprezentanţi ai Romexpo pentru a implica firme agreate de ei. "Adică serviciile necesare ce urmau a fi efectuate de Romexpo să fie prestate de anumite firme agreate de ei, (...) aşa încât din suma totală de 334.000 euro, 40.000 euro să fie plătiţi din banii din contract viraţi de Ministerul Agriculturii la Romexpo către anumite firme desemnate de ei şi să fie găsită deci modalitatea pentru încheierea unor contracte dintre Romexpo şi societăţile comerciale agreate de cei doi, aşa încât să existe aparenţa între contract şi obiectul de activitate al firmelor respective, însă, în realitate, acele firme să nu fie nevoite să presteze efectiv acea activitate şi, practic, acele firme dădeau cei 40.000 de euro celor doi", se mai arată în documentele citate.
Anchetatorii care instrumentează dosarul mai spun că suma de 40.000 de euro trebuia să fie fragmentată, sub forma mai multor contracte cu mai multe firme, cel puţin trei, pentru ca fiecare plată să nu depăşească 15.000 euro.
În acest mod, se mai precizează în documentele DNA, au fost găsite două firme: una care să încheie un contract de 11.000 euro plus TVA având ca obiect producţia de spoturi publicitare, iar cealaltă, pentru un contract de 9.000 de euro plus TVA pentru produse de protocol.
Anchetatorii mai susţin că facturile, contractele şi actele erau false, fiind întocmite doar pentru a masca mita. În realitate, firmele nu prestau activităţi şi nu obţineau banii, iar Romexpo nu beneficia de servicii de la acele firme, ci trebuia să asigure evenimentul conform contractului cu Ministerul Agriculturii, dar nu pentru întreaga din sumă din contract, ci minus aproximativ 10% (40.000 de euro), cât ar fi fost mita.
Referitor la dosar, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că el nu a fost chemat la DNA şi că, de fapt, nu a fost citat niciodată la acest parchet.
Citeşte şi:
Percheziţii la Ministerul Agriculturii: Mita pentru Nagy şi Găman, mascată prin contracte fictive pentru spoturi publicitare şi protocol
Citeşte şi:
Percheziţii la Ministerul Agriculturii, într-un dosar de spălare de bani şi luare de mită. REACŢIA ministrului Agriculturii
Citește pe alephnews.ro: Un loc de parcare din Amsterdam se vinde cu 500.000 de euro. Cum se justifică prețul
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dezvoltă o „mașină de știri” cu ajutorul lui Grok: „Contează doar ce spun oamenii despre știri”
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
PROSPORT.RO
Misterele din Cina cea de Taină. Semnalele care vorbesc despre sfârşitul lumii şi note muzicale ascunse în opera lui Da Vinci
CANCAN.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe