- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Doi poliţişti cercetaţi prealabil în cazul Orban, iar altul sancţionat administrativ
Cei doi poliţişti din echipajul care s-a deplasat la locul unde a avut loc accidentul produs de ministrul Ludovic Orban sunt cercetaţi prealabil, iar agentul de la Dispeceratul Poliţiei Capitalei a fost sancţionat administrativ, din dispoziţia ministrului Internelor, Cristian David.
Doi poliţişti cercetaţi prealabil în cazul Orban, iar altul sancţionat administrativ
Potrivit unui comunicat de joi al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în urma investigaţiilor efectuate de către Corpul de Control la Brigada de Poliţie Rutieră şi Poliţia Capitalei, verificări ce au avut ca obiect modul de înregistrare, dirijare şi intervenţie a apelului de urgenţă 112 din data de 16 decembrie care privea accidentul produs pe şoseaua Cotroceni nr. 15-17, sector 6, cât şi respectarea metodologiei de înregistrare şi raportare al evenimentului, ministrul Cristian David a dispus declanşarea cercetării prealabile în cazul celor doi poliţişti ce au făcut parte din echipajul care s-a deplasat la locul unde a fost semnalat accidentul. Pentru aceştia, în urma cercetării se vor propune măsuri sancţionatorii inclusiv de eliberare din funcţia publică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum să-ți stimulezi metabolismul? 5 moduri simple de a accelera pierderea de grăsime
-
A ordonat Putin uciderea lui Navalnîi? Iată ce arată evaluarea agenţiilor de informaţii americane
-
Mare economist maghiar: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România!"
-
Veşti bune pentru milioane de români. Poşta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai
Totodată, ministrul a dispus reducerea drepturilor salariale cu 20%, pe o perioadă de trei luni, în cazul agentului de poliţie din cadrul Dispeceratului Poliţiei Capitalei, pentru conduită neprofesionistă.
Echipa de control a audiat toţi poliţiştii implicaţi în derularea activităţilor referitoare la evenimentul rutier şi a procedat la verificarea documentelor întocmite de către poliţişti.
Cercetările derulate au vizat probele existente până la acest moment.
Din punct de vedere al obiectului investigaţiei, aceasta a lămurit aspectele legate de gestionarea apelului de urgenţă 112, conturând lipsa de profesionalism şi superficialitate evidentă în modul de intervenţie şi raportare a evenimentului, a adăugat sursa citată.
Concluziile preliminare ale raportului Corpului de control al MIRA în cazul accidentului provocat de ministrul Orban au indicat faptul că procedura în cazul apelurilor la 112 a fost respectată, dar vina pentru întârzierea anchetei aparţine poliţiştilor trimişi pe teren, care nu au observat accidentul.
"Investigaţia Corpului de Control a vizat modul de înregistrare, dirijare şi intervenţie a apelului de urgenţă 112 din data de 16 decembrie, care privea accidentul produs pe şoseaua Cotroceni nr. 15-17, sector 6, cât şi respectarea metodologiei înregistrare şi raportare a evenimentului. În acest context au fost audiaţi poliţiştii care au preluat apelul de urgenţă şi care au transmis şi dirijat echipajul rutier la locul semnalat al accidentului, membrii echipajului care s-a deplasat la eveniment şi a fost audiată înregistrarea la 112, care semnala evenimentul rutier", informa miercuri MIRA.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO