- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.05.2021, 13:16)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Falsul medic estetician „Dr. Lana”, trimis în judecată după ce a înşelat zeci de persoane
- Zeci de persoane din Bucureşti şi alte judeţe din ţară au fost înşelate de „Dr. Lana”.
- Svetlana Serghei a absolvit Medicina, dar nu avea drept de practică în ţară.
- Femeia din Republica Moldova a realizat zeci de proceduri de înfrumuseţare fără drept.

FOTO: Svetlana Serghei. Facebook / Russian Lips by Dr. Lana
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti au trimis în judecată două persoane, respectiv pe Svetlana Serghei şi pe soţul ei, ambii sub control judiciar, pentru exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune în formă continuată. Procurorii au date pentru 37 de fapte.
„Inculpata este cetăţean din Republica Moldova, absolventă de studii superioare în medicină, căsătorită cu inculpatul, cetăţean român. Începând cu anul 2019, inculpata, beneficiind de complicitatea soţului acesteia, a efectuat intervenţii estetice minim invazive în diferite locaţii din mun. Bucureşti şi din ţară, aceasta nefiind înregistrată în Colegiul Medicilor din România, desfăşurând profesia de medic pe teritoriul României fără drept de liberă practică în condiţiile legii”, spun procurorii.
Svetlana Serghei şi-a desfăşurat activitatea pe raza Bucureştiului, la două adrese din sectorul 1 şi la o adresă din sectorul 2.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Printre intervenţiile efectuate de aceasta se pot enumera injectările cu acid hialuronic, injectările cu botox, fox eyes, proceduri cu fire COG, PDO, procedurii de tip Jaw Line pentru remodelarea feţei, etc, iar pentru efectuarea intervenţiilor estetice, inculpata a utilizat anestezice injectabile.
„Pentru a atrage cât mai multe cliente şi pentru a le induce în eroare cu privire la calitatea sa de medic, inculpata a utilizat platformele on-line, respectiv Facebook şi Instagram, unde s-a promovat ca „Dr. Lana”. Aceasta a solicitat programările doar prin intermediul aplicaţiilor de telefonie mobilă, respectiv Whatsapp, Facebook Messenger, Viber, evitând convorbirile telefonice ce ar fi putut fi înregistrate. Aceasta s-a prezentat pacientelor ca medic, iar pe reţelele de socializare a menţionat denumirea de medic specialist intervenţii minim invazive, inducând, astfel, în eroare pacientele cu privire la dreptul de liberă practică al acesteia pe teritoriul României şi crescând gradul de încredere al acestora”, mai spun procurorii.
Substanţele şi materialele folosite pentru efectuarea intervenţiilor estetice au fost achiziţionate de către soţul său, de asemenea, inculpat în cauză. Acesta le solicita distribuitorilor transmiterea substanţelor către toate adresele la care Svetlana îşi desfăşura activitatea.
Cei doi au fost precauţi în desfăşurarea activităţii, spun procurorii, atât prin purtarea discuţiilor cu persoanele care au apelat serviciile inculpatei, dar şi prin mijloacele de prevedere pe care aceştia le-au luat în momentul în care pacientele s-au prezentat la cabinetul unde falsul medic îşi desfăşura activitatea.
Sumele de bani încasate ca urmare a procedurilor de înfrumuseţare au fost încasate doar în numerar atât de falsul medic, cât şi de soţul ei, mai spun procurorii.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 18 noiembrie 2019 – 4 decembrie 2020, Svetlana Serghei a efectuat intervenţii chirurgicale estetice minim invazive asupra a 52 de persoane, dintre care 37 au spus, ulterior, că au fost induse în eroare şi s-au constituit parte civilă în procesul penal.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe