Fost membru CSM: CCR a reuşit să repună serviciile secrete în zona de competenţă legală

Georgiana Iorgulescu, fost membru CSM şi directorul Centrului de Resurse Juridice, a spus că decizia Curţii Constituţionale de miercuri este una istorică şi echivalează cu neconstituţionalitatea protocoalelor, subliniind totodată că CCR a repus serviciile secrete în zona de competenţă legală

730 afișări
Imaginea articolului Fost membru CSM: CCR a reuşit să repună serviciile secrete în zona de competenţă legală

Fost membru CSM: CCR a reuşit să repună serviciile secrete în zona de competenţă legală

„Decizie istorică a CCR: acceptarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii în cazul protocoalelor din 2009 şi 2016 echivalează cu necostituţionalitatea acestora. Totală, în cazul celui din 2009 şi parţială, în cazul celui din 2016. Finalul este că începem să ne învăţăm cu regulile democratice care spun că probele sunt strânse de procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară, în baza unor dispoziţii procesual penale emise de legiuitor, publicate în Monitorul Oficial (deci, nesecrete) şi, implicit cunoscute şi de judecători (cum or fi judecat până acum?) şi de oricare subiecţi procesuali”, a spus Georgiana Iorgulescu, fost mebru CSM şi directorul Centrului de Resurse Juridice.

Potrivit sursei citate, vinovaţi de această situaţie sunt atât iniţiatorii protocoalelor, care trebuie să răspundă în vreun fel, dar şi Parlamentu, pentru că „a lăsat în nelucrare o legislaţie învechită şi care a numit membri slabi în comisiile de control al serviciilor secrete”.

„Asadar CCR a reuşit, mult hulită fiind (de către cei care fie nu înţeleg, fie nu vor să înteleagă), să repună serviciile secrete în zona lor de competenţă legală şi constituţională (le-a făcut un serviciu), a certat Parlamentul pentru că nu a exercitat controlul parlamentar într-un mod efectiv şi a lăsat parchetele să îşi facă treaba pentru care au un capitol special în Constituţie. Nu cred, în schimb, că este rolul Curţii Constituţionale să rezolve toate păcatele noastre, cum ar fi: citirea legilor cu rea-credinţă, lipsa de cooperare loială între instituţii cu efecte în blocarea, în cele din urmă a activităţii Curţii. (...) Nu ne poate rezolva toate dilemele. În schimb, cauzele unor cetăţeni simpli, care au ridicat excepţii de neconstituţionalitate în propriile dosare, nu mai ajung pe rolul Curtii Constituţionale întrucât aceasta este blocată constant de către cei care ne conduc destinele. Ca şi cetătean, consider ca este un abuz de Curte Constituţională”, a mai spus Iorgulescu.

Precizările vin după ce CCR a admis, miercuri, sesizarea Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.

De asemenea, Curtea a anunţat că parchetele şi instanţele judecătoreşti sunt cele care vor stabili dacă s-a încălcat legea prin depăşirea competenţelor, în cazul dosarelor care au la bază acte efectuate în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI.

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare", se arată în comunicatul CCR.

Este vorba, aşadar, despre cauzele aflate în curs de soluţionare, asupra cărora nu s-a luat o decizie definitivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici