- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.07.2014, 12:44)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu a Academiei, Alexandru Bogdan, urmărit pentru corupţie: Academia a avut profit din arendarea unor terenuri. Nu au ajuns terenuri la oameni de afaceri
Fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu a Academiei Române, Alexandru Bogdan, este urmărit penal pentru fapte de corupţie, surse judiciare precizând că ar fi dat în arendă mai multe terenuri ale Academiei, unul ajungând la Dan Voiculescu.
436 afișări
Fostul preşedinte al Fundaţiei Patromoniu a Academiei, Alexandru Bogdan, urmărit pentru corupţie (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)
Fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu a Academiei Române, Alexandru Bogdan, a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA, că instituţia a avut profit din arendarea unor terenuri, precizând că nu a închiriat terenuri ale Academiei unor oameni de afaceri şi nu a produs nicio pagubă.
Alexandru Bogdan a spus că în acest an se împlinesc 50 de ani de când a terminat facultatea şi de când lucrează pentru statul român în domeniul cercetării.
Bogdan a arătat arătat că în perioada în care a condus Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române a identificat "mii de hectare". El a precizat că există rapoarte şi statistici care arată că Academia nu a fost prejudiciată, ci a obţinut profit de pe urma arendării unor terenuri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația reală înseamnă că tu, cetățeanul, ai putere decizională. Monopolul partidelor din România trebuie spart
-
Uniunea Europeană a găsit bani pentru înarmare. Un fond 400 de miliarde de euro ar putea fi folosit pentru investiţii în apărare
-
România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare
-
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european
"O să vedeţi bilanţurile şi o să vedeţi cum am identificat mii de hectare personal. Le-am adus în patrimoniul Academiei Române. Ele au adus şi profit Academiei... suficient de mari. Veţi vedea realitatea în funcţie de an", a spus fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu.
Întrebat dacă a închiriat terenuri ale Academiei unor oameni de afaceri, între care şi Dan Voiculescu, la preţuri foarte mici, Alexandru Bogdan a răspuns: "Categoric nu".
Alexandru Bogdan a adăugat că dosarul în care este vizat se află în lucru de trei ani şi că este bine că procurorii au început activităţile în acest caz.
Fostul preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu a mai spus că nu doreşte să facă declaraţii despre ancheta procurorilor şi că se va prezenta la DNA oricând este chemat.
Avocatul lui Alexandru Bogdan a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cadrul audierii de miercuri, clientul său a depus un memoriu prin care explică activitatea de la Fundaţia Patrimoniu a Academiei şi că în continuare va depune bilanţurile instituţiei, pentru a se vedea că nu au existat prejudicii.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată miercuri, într-un comunicat de presă, că Alexandru Bogdan, preşedinte al Fundaţiei Patrimoniu la data comiterii faptelor, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada 2006-2010, Alexandru Bogdan "şi-a exercitat atribuţiile de preşedinte al fundaţiei în scopul de a favoriza colaboratorii Fundaţiei Patrimoniu, care şi-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esenţă, în neplata unor obligaţii contractuale".
Prin aceste acţiuni, desfăşurate cu ocazia administrării patrimoniului silvic şi funciar al Academiei Române, a fost prejudiciat atât patrimoniul privat cât şi bugetul acestei instituţii, susţin anchetatorii.
"Astfel, au fost favorizate mai multe persoane juridice, prin aceea că marea majoritate a contractelor au fost încheiate fără să fie respectate prevederile Statutului Fundaţiei «Patrimoniu» şi fără să fie respectată procedura de avizare a actelor juridice încheiate de către Fundaţie, conform unei decizii a Preşedintelui Academiei Române", a precizat DNA.
Alexandru Bogdan a fost miercuri la DNA, pentru a-i fi adusă la cunoştinţă calitatea de suspect în acest dosar.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Alexandru Bogdan a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii în legătură cu modul în care a dat în arendă unor persoane terenuri ale Academiei Române, unul ajungând şi la Dan Voiculescu.
Potrivit surselor citate, Alexandru Bogdan ar fi dat în arendă aceste terenuri pentru sume foarte mici, iar în unele cazuri persoanele care le-au preluat au efectuat operaţiuni pe suprafeţe mai mari decât terenurile date în arendă. Alexandru Bogdan nu ar fi verificat niciodată situaţia reală a trenurilor date în arendă şi ce au făcut cu ele persoanele care le-au preluat, au precizat sursele citate.
Citește pe alephnews.ro: Ce program are zilnic Elon Musk? CEO-ul Tesla își începe dimineața derulând pe social media
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Povestea unui miliardar controversat. Cum a ajuns acesta dintr-un criminal cu acte în regula un afacerist de succes ce învârtea miliarde, iar acum este falimentar şi aproape să ajungă la puşcărie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Mădălina Ghenea, despărțire oficială bombă de iubit chiar în ziua de Paște! Românca a rupt tăcerea despre relația intimă cu milionarul
PROSPORT.RO
Medicul Mihaela Bilic spune ce se întâmplă în organismul tău când mănânci drob de miel, de fapt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe