Franţa devine prima ţară din lume care garantează dreptul la avort în Constituţie. Cum stă situaţia în România şi în alte ţări europene

  • Franţa a votat, luni, cu o majoritate covârşitoare, dreptul la avort în Constituţie, devenind prima ţară din lume care introduce şi garantează acest drept.
  • În România, accesul la un asemenea serviciu devine din ce în ce mai dificil de obţinut, atât din cauza costurilor, cât şi a sistemului de convingeri morale din partea medicilor.
458 afișări
Imaginea articolului Franţa devine prima ţară din lume care garantează dreptul la avort în Constituţie. Cum stă situaţia în România şi în alte ţări europene

Franţa devine prima ţară din lume care garantează dreptul la avort în Constituţie. Care este situaţia în România şi în alte ţări europene

Avortul este legal în peste 40 de ţări europene, însă fiecare stat are propria lege care stabileşte termenele-limită şi condiţiile în care acestea pot fi efectuate, notează AP.

În istoria României, avortul a fost interzis prin decret de lege în perioada regimului Ceauşescu, începând cu anul 1966. Scopul acestei decizii a fost acela de a spori natalitatea ţării, însă femeile însărcinate au fost de multe ori nevoite să apeleze la metode care le puneau viaţa în pericol doar pentru a scăpa de sarcină.

După 1990, avortul a fost permis pentru sarcinile de până la trei luni, însă cu anumite condiţii. Iniţial, acesta putea fi făcut la preţuri accesibile, însă cele mai multe femei au văzut această metodă ca pe o contracepţie.

Ulterior, preţul avortului a crescut, pentru a descuraja această practică, iar mijloacele de contracepţie au început să fie aduse la cunoştinţa publicului.

Cu toate acestea, după anii 2000, au existat câteva iniţiative legislative care să interzică avortul, deşi istoria ţării a demonstrat că acest lucru conduce la o rată mare a mortalităţii în rândul femeilor însărcinate, din cauza inaccesibilităţii la un astfel de serviciu. Acestea nu au intrat în vigoare.

Cum este situaţia României în prezent

În România, întreruperea unei sarcini se poate face chirurgical sau medicamentos. În prezent, art. 201 din Codul Penal stipulează că avortul se poate realiza la cerere până în săptămâna a 14-a de sarcină. În cazuri excepţionale, avortul poate fi făcut şi după acest termen, până la 24 de săptămâni, însă doar în scop terapeutic sau dacă sarcina prezintă complicaţii pentru mamă sau făt.

Totuşi, avortul nu este o opţiune uşor accesibilă pentru femeile din România, atât din cauza costurilor, dar şi a convingerilor, de cele mai multe ori de ordin religios, din partea cadrelor medicale. Potrivit unui studiu realizat de Centrul FILIA în perioada februarie-mai 2021, din cele 171 de spitale de stat întrebate, doar 59 făceau avort la cerere, în timp ce 69 au transmis că nu fac această procedură.

Totodată, acelaşi studiu a concluzionat că două treimi din medicii care lucrau în cele 171 de spitale au declarat că nu fac avort la cerere.

În România, dreptul la avort este restricţionat şi de preţurile procedurii, mai ales pentru femeile care nu au o situaţie financiară bună. Potrivit Centrului FILIA, în anul 2021, preţul unui avort în spitalele de stat – fără a fi luate în calcul consultaţiile – variază între 60 şi 780 de lei. La centrele medicale private, preţurile sunt şi mai mari.

Care sunt condiţiile în alte state europene

Conform AP, Polonia interzice avortul în aproape orice situaţie, cu excepţia cazurilor în care viaţa mamei se află în pericol sau când sarcina este rezultatul unui viol sau incest.

Marea Britanie permite avortul până la 24 de săptămâni de sarcină, însă doar cu aprobarea din partea a doi medici. Dacă viaţa mamei este pusă în pericol, sarcina poate fi întreruptă şi după acest termen.

În Croaţia, avortul poate fi realizat la cerere, însă convingerile religioase ale cadrelor medicale le împiedică să aibă acces nerestricţionat la acest serviciu. În 2022, în Croaţia au avut loc proteste după ce unei femei i s-a refuzat avortul, deşi copilul ei avea probleme de sănătate, notează AP.

Malta are cea mai severă lege privind avortul din Uniunea Europeană, unde acesta este permis doar în cazul unui pericol de moarte în privinţa mamei. Totuşi, trei medici trebuie să îşi dea acordul în astfel de situaţii. Dacă moartea este iminentă, doar un singur medic trebuie să îşi dea consimţământul.

Deşi avortul în Rusia este legal şi disponibil pe scară largă, autorităţile au încercat în mod activ să restricţioneze accesul la acesta. Femeile din Rusia pot întrerupe o sarcină până la 12 săptămâni fără condiţii, până la 22 de săptămâni în caz de viol şi în orice etapă din motive medicale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici