Iacob Baciu: Acuzaţiile ANI nu sunt justificate, voi ataca în justiţie raportul

Preşedintele CSDR, Iacob Baciu, susţine că acuzaţiile de conflict de interese şi incompatibilitate făcute de Agenţia Naţională de Integritate nu sunt justificate, sunt lipsite de temei juridic şi îi provoacă prejudicii de imagine, precizând că va ataca în instanţă raportul final al instituţiei.

398 afișări
Imaginea articolului Iacob Baciu: Acuzaţiile ANI nu sunt justificate, voi ataca în justiţie raportul

Iacob Baciu (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Liderul Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) precizează într-un comunicat de presă transmis, luni, agenţiei MEDIAFAX că nicio faptă reclamată de inspectorii ANI nu este susţinută de probe concludente.

"În opinia mea, aşa-zisele acuzaţii de conflict de interese şi incompatibilitate făcute de Agenţia Naţională de Integritate nu sunt justificate, sunt lipsite de temei juridic şi îmi provoacă prejudicii de imagine. Nicio faptă reclamată de inspectorii ANI nu este susţinută de probe concludente. Totodată, nu poate să fie identificată şi reţinută nicio împrejurare sau element care să justifice existenţa unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese în sarcina mea, în perioada 2008 - 2011", susţine Iacob Baciu.

El a precizat că atât calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social, cât şi cea de preşedinte al CSDR nu implică exerciţiul unei funcţii sau demnităţi publice pe timpul exercitării mandatului de vicepreşedinte al CNAS, astfel încât să poată fi aplicabile prevederile articolului 35 alineatul 1, punctul 1şi alineatul 3, punctul 3 din HG 972/2006 privind Statutul CNAS.

Preşedintele CSDR a arătat că, potrivit articolului 277, alineatul 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vigoare la data alegerii sale în funcţia de vicepreşedinte al CNAS, Consiliul de Administraţie avea doi vicepreşedinţi aleşi prin vot secret, unul din partea confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional şi unul din partea confederaţiilor sindicale.

De asemenea, conform prevederilor articolului 282, alineatul 1 din Legea 95/2006, pe timpul executării mandatului, preşedintele şi vicepreşedinţii sunt numiţi pe o perioadă de patru ani şi nu pot exercita pe durata mandatului nicio altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

"După cum se poate observa, am fost ales prin vot secret în funcţia de vicepreşedinte al CNAS în calitate de reprezentant al confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional. Textul de lege face referire la incompatibilitatea funcţiei de vicepreşedinte al CNAS cu funcţiile sau demnităţile publice, în niciun caz nu se poate reţine o incompatibilitate a calităţii de preşedinte CSDR cu cea de vicepreşedinte al CNAS, atât timp cât aceasta nu este o funcţie sau o demnitate publică", a mai spus Baciu.

Referitor la nerespectarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală, preşedintele CSDR a explicat că în contractele încheiate de sucursalele teritoriale ale SC Sind România SRL cu casele judeţene de asigurări de sănătate, Consiliul de Administraţie al CNAS nu are atribuţii în ceea ce priveşte încheierea acestor acte, iar în calitate de vicepreşedinte al CNAS el nu a luat parte la nicio decizie în acest sens.

"Mai mult, SC Sind România SRL a avut contracte încheiate cu casele judeţene anterior deţinerii calităţii mele de vicepreşedinte al CNAS, casele judeţene aprobând doar continuarea acestor contracte", a adăugat Iacob Baciu.

Liderul sindical citează articolul 253 indice 1 din Codul Penal, arătând că definiţia conflictului de interese se referă la fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale.

"Din respect faţă de membrii de sindicat, faţă de asiguraţii CNAS şi de reprezentanţii mass-media, am luat decizia să prezint opiniei publice dovezile depuse în apărarea mea la Agenţia Naţională de Integritate, documente care, după cum se poate observa, nu au fost luate în considerare de către această instituţie, nici măcar în cadrul informării publice transmise instituţiilor de presă", a spus Baciu.

Iacob Baciu a adăugat că acestea sunt ultimele precizări pe care le face pe această temă şi a anunţat că va ataca în justiţie raportul final al ANI, după ce instituţia i-l va transmite.

"Ca orice cetăţean, înţeleg să-mi apăr nevinovăţia în justiţie şi să respect sentinţele acesteia. Am încredere în justiţie şi îmi voi apăra cauza cu toate dovezile necesare", a mai spus Baciu.

Liderul Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu, fost vicepreşedinte al CNAS, este reclamat de ANI pentru conflict de interese, după ce, în calitate de administrator al SC Sind România, societate a confederaţiilor sindicale, a încheiat cu CAS judeţene contracte de servicii medicale în valoare de aproape 7,5 milioane lei.

În urma evaluărilor începute în 29 decembrie 2010, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea de către Iacob Baciu, fost vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi penală, precum şi încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, se arată într-un comunicat de luni al instituţiei.

În perioada 21 octombrie 2008 - 25 mai 2011, Iacob Baciu a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar din 9 noiembrie 2007 şi până în prezent, este preşedintele CSDR.

De asemenea, începând din 19 mai 2006, Iacob Baciu este administrator al SC Sind România SRL, societate comercială înfiinţată în 1992 de către confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, în prezent având ca asociaţi persoane juridice, respectiv CNSLR Frăţia, CNS Cartel Alfa, BNS, CSDR şi ANCCSR. Societatea desfăşoară preponderent activităţi de turism social, beneficiarii serviciilor fiind, în principal, membri de sindicat şi persoanele cu bilete de odihnă şi tratament venite prin CNPP, a precizat ANI.

În ce priveşte încălcarea de către Iacob Baciu a regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, ANI arată că, potrivit HG 972/2006 privind statutul CNAS, "pe timpul executării mandatului, preşedintele, vicepreşedinţii şi directorul general ai CNAS nu pot exercita nicio altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior", iar "membrii Consiliului de administraţie al CNAS nu pot exercita activităţi la societăţi comerciale".

De asemenea, Baciu a încălcat regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală întrucât SC Sind România SRL, unde deţine calitatea de administrator, a încheiat, prin sucursalele teritoriale, cu casele de asigurări de sănătate judeţene 15 contracte de furnizare de servicii medicale şi aproximativ 65 de acte adiţionale, în valoare cumulată de 7.462.797,66 lei, susţine ANI.

Totodată, ANI a constatat că Iacob Baciu s-a aflat în incompatibilitate în perioada 21 octombrie 2008 - 25 mai 2011, întrucât a deţinut, simultan, funcţiile de vicepreşedinte al CNAS, preşedinte al CSDR, membru al Plenului Consiliului Economic şi Social (CES), respectiv vicepreşedinte al CES în perioada 1 iunie 2005 - 27 aprilie 2009 şi calitatea de administrator la SC Sind România SRL.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti să facă cercetări în cazul lui Iacob Baciu privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Totodată, au fost făcute demersuri pentru anularea contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

"Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective", a precizat ANI.

Iacob Baciu poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici