Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a apărat planul de preluare militară a orașului Gaza, în ciuda condamnării și furiei crescânde la nivel internațional, oficialii Națiunilor Unite avertizând că această mișcare ar duce la „o altă calamitate” în enclava asediată și înfometată, scrie CNN.
Sunt prognozate valori termice extrem de ridicate, cu maxime care pot ajunge chiar și la peste 40 de grade în Capitală și în mai multe județe, avertizează Administrația Națională de Meteorologie.
Înaintea pelerinajului de Sfânta Maria, drumul Județean 109T (DJ 109C) Nicula – Mănăstirea Nicula, a trecut printr-o serie de lucrări de întreținere, potrivit unui comunicat transmis luni de Consiliul Județean Cluj.
Un TIR a fost cuprins de flăcări, luni, pe DN 6, în zona Vămii Porțile de Fier I, după ce o anvelopă a luat foc în timpul deplasării, anunță ISU Mehedinți.
Autoritățile japoneze au cerut, luni, evacuarea a milioane de persoane din casele lor, din cauza inundațiilor și alunecărilor de teren care au avut loc în urma ploilor torențiale din sud-vestul Japoniei, care au provocat dispariția mai multor persoane.
În momentul de față este nevoie de dialog și este foarte bine că a fost convocată ședința, spune europarlamentarul Victor Negrescu. Acesta spune că nu se va lua o decizie privind ieșirea PSD de la guvernare în ședința de luni.
PSD nu iese din coaliția aflată la putere, spune la RFI Daniel Zamfir. Partidul urmează să decidă luni dacă rămâne sau nu la guvernare, după ce USR care a boicotat funeraliile lui Ion Iliescu. Senatorul mai afirmă că „PSD nu va vota o moțiune împotriva Guvernului din care face parte”.
Indemnizațiile directorilor și membrilor consiliilor de administrație din companiile municipale au fost reduse, iar economiile vor merge către infrastructură, transport și servicii publice, anunță primarul general interimar, Stelian Bujduveanu.
Acțiunile au crescut luni pe piețele asiatice, cu o zi înainte de termenul-limită impus de Donald Trump, pentru majorarea taxelor la bunurile importate din China, scrie AP.
O activistă feministă din Maroc a fost arestată preventiv după ce a publicat pe rețelele sociale o fotografie în care apare purtând un tricou cu inscripții considerate „ofensatoare la adresa lui Dumnezeu”, potrivit Le Figaro.
Coreea de Sud și Vietnamul au promis luni o cooperare economică și strategică mai strânsă, în cadrul unui summit al liderilor celor două țări, anunță Reuters.
Piaţa auto românească a înregistrat în iulie 2025 o creştere surprinzătoare de 26,2% a înmatriculărilor de autoturisme noi faţă de aceeaşi lună din 2024, ajungând la 16.276 de unităţi.
România a importat în primele şase luni din 2025 bunuri în valoare de 64,3 miliarde euro, cu 4,9% mai mult decât în perioada similară din 2024, în timp ce exporturile au totalizat 47,6 miliarde euro, în creştere cu 3,1%, arată datele publicate luni de INS.
Un atac cu dronă asupra unei fabrici aerospațiale din regiunea rusă Nijni Novgorod a provocat moartea unei persoane și rănirea altor două în noaptea de 11 august, scrie The Kyiv Independent.
Un incendiu a izbucnit duminică pe Arthur's Seat, un vulcan adormit foarte cunoscut, din Edinburgh, Scoția, potrivit autorităților locale, citate de CNN.
Președintele Donald Trump a promis duminică să evacueze persoanele fără adăpost din capitala Statelor Unite și să închidă infractorii, în ciuda faptului că primarul orașului susține că nu există o creștere actuală a criminalității, potrivit Reuters.
Odată o caracteristică a intrării în Casa Albă, portretul oficial al fostului președinte Barack Obama a fost mutat într-o poziție decisiv mai puțin vizibilă, subliniind tensiunile de lungă durată dintre al 44-lea și al 47-lea președinte.
Loviturile rusești asupra instalațiilor energetice azere din Ucraina ar putea să împingă Baku să înarmeze Kievul Guvernul de la Baku ar putea lua în considerare ridicarea interdicției privind furnizarea de arme Ucrainei din propriul arsenal, dacă Rusia va continua să vizeze interesele azere din Ucraina, a relatat a scris duminică publicația azeră Caliber.Az, citând surse […]
Australia va recunoaște Palestina ca stat în septembrie, la Adunarea Generală a ONU, pentru a da un impuls soluției cu două state, a declarat luni premierul Anthony Albanese.
Nvidia și AMD au acceptat să dea guvernului american 15% din veniturile obținute din vânzarea de cipuri în China, ca parte a unui acord neobișnuit cu administrația Trump pentru a obține licențe de export pentru acești semiconductori.
Premierul Benjamin Netanyahu, la conferința sa de presă de duminică seară, a recurs la un argument frecvent invocat de mulți activiști pro-Israel pentru a respinge acuzațiile că Israelul ar comite un genocid în Gaza.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a anunțat că își dorește crearea unui nou partid de dreapta, care să reprezinte mediul de afaceri și pe cei care „țin România în picioare”.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a promis duminică să evacueze persoanele fără adăpost din capitala țării și să închidă infractorii, în pofida faptului că primarul Washingtonului susține că nu există în prezent o creștere a criminalității.
Armata israeliană a declarat că l-a ucis pe jurnalistul Al Jazeera Anas Al Sharif, despre care a susținut că conducea o celulă Hamas, într-un atac asupra orașului Gaza.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a lansat critici la adresa propriului partid în privința dosarului „10 august”, despre care afirmă că se îndreaptă spre prescriere.