- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.03.2019, 21:49)
- Ana Petrescu
Iordache, întrebat dacă ar mai da OUG 13: Da. Atâta timp cât avem o decizie a CCR
Fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache a afirmat că, dacă timpul ar putea fi dat înapoi, ar mai da OUG 13 de modificare a Codurilor penale, precizând că actul normativ nu a fost îndeajuns explicat şi nu a avut suficientă susţinere din partea colegilor de partid.

Iordache, întrebat dacă ar mai da OUG 13: Da. Atâta timp cât avem o decizie a CCR
„Da. Atâta timp cât avem o decizie a CCR, OUG 13 nu cred că a fost îndeajuns explicată şi eu nu am fost îndeajuns de susţinut de colegii mei. Atunci când şi colegii mei mi-au reproşat-o, atunci am făcut un pas în spate. Dar vi se pare normal că oameni, pentru sume infime, primari, viceprimari, consilieri locali, care care au fost trimişi în instanţă şi achitaţi, aleşii locali să îşi piardă mandatul?”, a declarat Florin Iordache, vineri seară la Digi 24.
„Abuzul în serviciul trebuie discutat. Ne obligă decizia Curţii. Dacă punem (pragul pentru abuz în serviciu - n.r.) 200.000 e prea mult. S-a pus 10.000 e prea puţin. Dacă mă întrebaţi acum nu ştiu”, a completat social-democratul.
Întrebat dacă PSD are de gând să desfiinţeze secţia specială pentru anchetarea magistraţilor, reglementată prin OUG 90/2018, deputatul PSD a spus că nu deoarece înfiinţarea acesteia este „cel mai mare câştig al reformei în justiţie”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Budapesta cere UE să elimine opt nume de pe lista de sancţiuni împotriva Rusiei
-
Traian Băsescu, despre o eventuală victorie a lui Călin Georgescu la prezidenţiale: Nu cred că o să câştige, el trebuie bătut la vot
-
Elveţia. Şeful armatei şi cel al serviciului de informaţii au demisionat
„Nu. Repet. Eu asta am spus şi la Comisia de la Veneţia şi am spus că un câştig al acestei reforme în justiţie e şi înfiinţarea acestei secţii. Atâta timp cât factorul politic e extras cu totul de la această secţie de investigare. Dacă discutăm despre ministrul care face primul pasul, propunerea, iar apoi preşedintele CSM e cel care numeşte, în cadrul acestei secţii e practic un examen care se desfăşoară la CSM, fără factorul politic, pentru că acolo sunt doar judecători şi procurori”, a conchis Iordache.
Pe 14 noiembrie 2018, Camera Deputaţilor a adoptat, în forma Guvernului, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă 90/2018privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.Ulterior PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională pe actul normativ adoptat de Parlament. CCR va dezbate sesizarea pe 13 martie.
În perioada Guvernului Grindeanu, Florin Iordache a fost ministru al Justiţiei. Executivul a dat, în seara zilei de 31 ianuarie 2017, o OUG prin care se erau modificate codurile penale, una dintre prevederi fiind impunerea unui prag de 200.000 lei pentru abuzul în serviciu. Decizia Guvernului a dus la proteste masive în toată ţară, inclusiv în Bucureşti, motiv pentru care OUG 13 a fost abrogată ulterior, iar Iordache a demisionat din funcţie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat