- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Jandarmii montani şi salvamontiştii au început căutarea elicopterului prăbuşit la Fundata
Jandarmii montani din Braşov şi Dâmboviţa au început, luni seară, căutările elicopterului prăbuşit în zona Fundata - Zărneşti, la cinci kilometri vest de Babele, pe teritoriul judeţului Braşov, a declarat corespondentului MEDIAFAX şeful Jandarmeriei Montane Dâmboviţa, plutonier Marius Bălan.
Jandarmii montani şi salvamontiştii au început căutarea elicopterului prăbuşit la Fundata (Imagine: Tudor Costi/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit sursei citate, zona unde au loc căutările este extrem de accidentată, cu pereţi abrupţi şi pante înclinate, iar la acţiune participă mai mulţi jandarmi montani din Braşov şi Dâmboviţa.
"Noi am început căutările, suntem în acest moment într-o zonă deosebit de accidentată, deocamdată nu am reuşit să reperăm aparatul de zbor căzut. Din partea Jandarmeriei Montane Dâmboviţa participă trei lucrători la această acţiune, iar din partea opusă caută şi colegii noştri de la Jandarmeria Montană din Zărneşti şi nu vom încheia operaţiunea până când nu vom găsi aparatul de zbor", a declarat plutonierul Marius Bălan, şeful Postului de Jandarmerie Montană Dâmboviţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Klaus Iohannis, decorat în SUA: Președintele României primește în această noapte premiul Distinguished International Leadership Award pentru 2024
-
Certificate de naştere şi de deces în format digital în mai multe oraşe din ţară
-
Cazurile de rujeolă cresc din nou în Europa, cu România pe loc fruntaş
-
UE, acord privind profiturile de pe urma mărfurilor ruseşti: 90% din fonduri vor fi folosite pentru a ajuta militar Ucraina
Potrivit unor surse din cadrul Jandarmeriei Montane Dâmboviţa, "după primele evaluări ale perimetrului căutat", aparatul de zbor ar fi căzut pe teritoriul judeţului Braşov.
Spre locul unde s-a prăbuşit elicopterul au plecat şi echipe de salvamontişti din judeţul Braşov, intervenţia acestora fiind solicitată în zona Bran, pe Valea Gaura, potrivit lui Cătălin Cândea, de la Salvamont Braşov.
MApN a anunţat că un elicopter israelian de tip CH 53 care avea la bord şase militari israelieni şi unul român a pierdut legătura radio cu centrul de Raportare Control al exerciţiului aerian, ulterior "epava" aparatului de zbor fiind localizată din aer în zona Fundata - Zărneşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO