- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.04.2014, 20:56)
- Elvira Gheorghita
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Bucureşti
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Bucureşti, adusă de delagaţia Patriarhiei Române pentru al şaselea an consecutiv, urmând să fie împărţită în toată ţara credincioşilor care vor fi prezenţi în biserici la slujba de Înviere.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Bucureşti (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Delegaţia Patriarhiei Române a ajuns pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, în jurul orei 20.30, cu o întârziere de aproximativ o oră şi jumătate, din cauză că a decolat târziu de la Ierusalim, dat fiind numărul mare de delegaţii care au mers sâmbătă să ia lumină de la Mormântul Sfânt.
La Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni, au aşteptat prelaţi reprezentanţi ai eparhiilor Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei să ia Lumina Sfânta pentru a o împărţi credincioşilor la slujba de Înviere.
În acelaşi scop, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioanela Suceava, Satu Mare, cu escală la Cluj-Napoca, şi Timişoara, pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării.
Delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim a fost coordonată de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a arătat, la Otopeni, că este al şaselea an consecutiv în care Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă în ţară, prin grija Patriarhului Daniel. Din delegaţie au mai făcut parte: Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, Paisie Teodorescu, consilier patriarhal.
Patriarhul Daniel va oferi Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală la slujba de Înviere.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:19
LIVE TEXT Protest AUR în Capitală: câteva zeci de mii de manifestanţi / Călin Georgescu, George Simion şi Anamaria Gavrilă au vorbit pe scenă / Mai multe persoane găsite cu obiecte contondente asupra lor
-
astăzi, 15:57
Grupul militant kurd PKK declară armistiţiu cu Turcia după 40 de ani de conflict