Video Lupta cu noul coronavirus continuă şi după vindecare. Ce pacienţi vor fi chemaţi pentru reevaluare

  • Premieră la Spitalul Victor Babeş din Timişoara
  • Toţi pacienţii vindecaţi de coronavirus care au avut afecţiuni pulmonare, vor fi chemaţi pentru reevaluare
  • Medicul Virgil Musta spune că este necesar să urmărească modificările pulmonare ale celor care au fost infectaţi cu Covid-19
554 afișări

De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în prezent la Spitalul Victor Babeş din Timişoara s-au vindecat peste 400 de pacienţi. Peste trei luni de la externare, medicul Virgil Musta îi cheamă înapoi pentru reevaluare.

Virgil Musta: La aceşti pacienţi vrem să vedem evoluţia în timp a acestei patologii, dacă rămân cu sechele, dacă rămân cu o patologie cronică pulmonară, vom face investigaţii CT pentru a reevalua boala pulmonară şi dacă este necesar, în urma acestor investigaţii, îi punem pe program de recuperare pulmonară.

Medicul Virgil Musta spune că este necesar să urmărească modificările pulmonare ale celor care au fost infectaţi cu Covid-19, pentru a evita eventualele boli cronice. Cei mai mulţi dintre pacienţi şi-au dat deja acordul pentru această procedură, astfel că în momentul în care proiectul va fi demarat, ei vor fi contactati.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici