Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu reprezentanţii grefierilor, după protestele recente

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit cu reprezentanţii grefierilor, după recentele proteste ale acestora, pe fondul nemulţumirilor legate propunerea de abrogare a legii pensiilor speciale, anunţă reprezentanţii instituţiei.

355 afișări
Imaginea articolului Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu reprezentanţii grefierilor, după protestele recente

Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu reprezentanţii grefierilor, după protestele recente

Conform unui comunicat remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Justiţiei, alături de secretarul de Stat, Lidia Barac, şi de directori din cadrul Ministerului au avut, ieri, 20 decembrie, o întâlnire cu
reprezentanţi ai grefierilor.

Întâlnirea a avut loc în contextul protestelor grefierilor din aceste zile.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat intenţia Guvernului de a modifica OUG nr. 114/2018 privind unele măsuri fiscale şi bugetare, dar şi aceea de eliminare a pensiilor de serviciu ale grefierilor. Totodată, s-a adus în discuţie şi faptul că, în cazul acestora, orele suplimentare nu sunt plătite, iar activitatea se desfăşoară în condiţii improprii, ajungându-se ca, statistic, speranţa de viaţă a unui grefier să fie de 58 de ani, se menţionează în comunicatul de presă.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a arătat deschis faţă de solicitările grefierilor, dar a precizat că decizia la problemele ridicate de aceştia este partajată între Guvern, Ministerul Justiţiei şi Parlament. Acesta a precizat şi faptul că nu s-a luat încă o decizie definitivă în ceea ce priveşte unele dintre aspectele semnalate, urmând să aibă o discuţie atât cu ministrul Finanţelor, cât şi cu cel al Muncii.

La final, s-a convenit ca, la începutul săptămânii viitoare, să fie organizată o nouă întâlnire între reprezentanţii MJ şi cei ai grefierilor, menţionează sursa citată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici