Ministrul Transporturilor: Traficul la suprafaţă în Drumul Taberei, afectat de lucrări la metrou, reluat în decembrie

Traficul la suprafaţă în cartierul bucureştean Drumul Taberei, afectat de lucrările la Magistrala 5 de metrou, va fi reluat la sfârşitul anului, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu.

497 afișări
Imaginea articolului Ministrul Transporturilor: Traficul la suprafaţă în Drumul Taberei, afectat de lucrări la metrou, reluat în decembrie

Ministrul Transporturilor: Traficul la suprafaţă în Drumul Taberei, afectat de lucrări la metrou, reluat în decembrie (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

"La metroul din Drumul Taberei partea bună este că se pot continua lucrările şi se lucrează în subteran fără să mai încurcăm foarte mult traficul la suprafaţă. Traficul la suprafaţă va fi reluat la sfârşitul anului şi asta este vestea bună. În sfârşit, acel cartier în care şi eu circul destul de des va fi deblocat", a afirmat Costescu.

Ministrul Transporturilor a vizitat marţi şantierul magistralei de metrou 4 Parc Bazilescu - Depoul Străuleşti. Lucrările au ca obiect extinderea magistralei în zona de nord a Bucureştiului cu două staţii -Laminorului şi Străuleşti, cu tunelele de legătură aferente, un terminal intermodal, un park&ride şi un depou, având o lungime totală de 2,1 km.

"Pe partea tehnică, am comparat şi cu lucrări văzute în alte ţări, în Istanbul, am comparat şi cu lucrările pe care mi le amintesc încă de la metroul din România şi există un progres, se vede la calitatea lucrărilor, la finisaje, la modul de organizare pe şantier. La partea de structură suntem undeva la 85-90%, s-ar putea chiar mai sus. Au fost prevăzute fondurile necesare pentru derularea lucrărilor de la Magistrala 4, care să ajungă până la sfârşitul anului, după care se vor găsi soluţii pentru continuarea acestora. Ca termen de implementare a lucrărilor avem întârzieri, dar la începutul anului 2017 lucrările vor fi finalizate. Vreau să vă mai spun că nu evaluez o companie după un singur obiectiv. Vom face o analiză completă a activităţii tuturor companiilor din subordinea MT şi unde descoperim disfuncţionaltăţi manageriale, vom lua imediat măsuri", a spus Costescu.

Întrebat când a circulat ultima dată cu metroul, oficialul a spus că acum o săptămână în Bucureşti şi în urmă cu două săptămâni în Praga, dar şi în Budapesta.

La rândul său, directorul general al Metrorex, Cătălin Homor, prezent la eveniment, a afirmat că pe cele două porţiuni din cele două magistrale se va circula de la sfârşitul anului viitor. Acesta dă totodată asigurări că preţul cartelelor de metrou nu va suferi majorări în 2016.

"Lucrările în Drumul Taberei evoluează într-un ritm acceptabil, întotdeauna se poate şi mai bine. Programul pe care noi l-am stabilit este ca la sfârşitul anului viitor noi să putem pune în funcţiune acea secţiune de magistrală. La Magistrala 5 întârzierile sunt de un an şi jumătate, un an şi şapte luni. Îmi cer scuze faţă de disconfortul creat. Nu putem inventa o tehnologie prin care să nu perturbăm zona. Important este că la finele anului viitor se va circula pe M5", a precizat directorul general al Metrorex.

În ceea ce priveşte licitaţia pentru cele 51 de trenuri, Homor spune că "nu s-a schimbat nimic", licitaţia fiind suspendată. "Aşteptăm noi elemente care să ducă această licitaţie într-o direcţie sau alta", a mai spus Homor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici