- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nouă rundă de negocieri între sindicate şi administraţiile societăţilor feroviare
Liderii sindicatelor feroviare urmează să se întâlnească, marţi dimineaţă, cu reprezentanţii societăţilor din domeniu, pentru o nouă rundă de negocieri pentru majorările salariale prevăzute de viitorul Contract Colectiv de Muncă.
Nouă rundă de negocieri între sindicate şi administraţiile societăţilor feroviare
Cu o zi în urmă, federaţiile au notificat administraţiile societăţilor feroviare referitor la conflictul de interese, acesta fiind primul pas pentru declanşarea unor acţiuni de protest legale.
Sindicatele din domeniu sunt nemulţumite de oferta de majorare salarială de patru la sută din 1 aprilie şi alte patru procente de la 1 octombrie, raportat la salariul din decembrie anul trecut. Ei susţin că, anterior, administraţiile fuseseră de acord cu o creştere la 500 de lei de la 1 ianuarie şi 570 de lei de la 1 mai, însă această ofertă nu a mai fost respectatată după ce, miercuri, Guvernul a adoptat Memorandumul privind dimensionarea cheltuielilor salariale pentru operatorii economici monitorizaţi, limitate la o medie de 8% faţă de anul 2007.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Elicopterul președintelui iranian Raisi s-a prăbușit / Starea lui Raisi este încă necunoscută, echipele de salvare au început căutările
-
Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
Ca urmare, mai multe trenuri au fost oprite, în 1 februarie, de la ora 7.00, în gări, iar casele de bilete au fost închise, acţiunea de protest fiind generată de nemulţumiri salariale. După aproximativ trei ore, circulaţia trenurilor a fost reluată. Liderii federaţiilor sindicale feroviare au declarat că acţiunea de vineri dimineaţă a fost una voluntară.
Aproape 300 de trenuri, din care 194 de călători şi 96 de marfă, precum şi aproximativ 20.000 de călători au fost afectaţi de acţiunea angajaţilor feroviari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:06
Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin
-
astăzi, 17:50
LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile