- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video O fetiţă a supravieţuit după ce a căzut de la etajul cinci (VideoProTv)
O fetiţă de cinci ani, din Brăila, a supravieţuit după ce a căzut, în noaptea de miercuri spre joi, de la etajul al cincilea al blocului în care locuia, incidentul petrecându-se în timp ce copila era singură în casă cu sora ei de doi ani, mama lor fiind în faţa blocului cu un grup de prieteni.
Incidentul s-a petrecut în cartierul Viziru, în timp ce mama îşi lăsase copilul nesupravegheat în locuinţă şi ieşise în faţa blocului împreună cu un grup de prieteni, pentru a pregăti un grătar transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, tânăra a părăsit locuinţa şi a încuiat uşa de la intrare, lăsându-le nesupravegheate pe cele două fetiţe ale sale, în vârstă de cinci, respectiv doi ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Aliații lui Alexei Navalnîi cer sancțiuni dure pentru Putin și oligarhii din cercul său. Echipa regretatului opozant rus a publicat trei liste de 50 de indivizi care „trebuie vizați de SUA, UK și UE”
-
Un „zid” de lavă de 50 de metri înălţime şi un kilometru lungime a răsărit în Islanda
-
Şeful NATO: Ucraina poate câştiga războiul, dar numai dacă ţara primeşte „sprijin solid continuu”
-
Din cauza unei avarii la o conductă de 51 de ani, 40 de blocuri din Sectorul 3 rămân fără apă caldă
"Incidentul s-a produs în momentul în care fetiţa cea mare s-a urcat în picioare pe un scaun aflat în balconul locuinţei. La un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul cinci al blocului de locuinţe", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, Jenel Şogor.
La scurt timp de la producerea incidentului, fetiţa a fost internată de urgenţă la Spitalul Judeţean Brăila, unde a fost stabilizată, iar acum se află în afara oricărui pericol.
"A fost internată la noi noaptea trecută, în secţia de ortopedie infantilă, o fetiţă de cinci ani care a fost victima unui accident nefericit. Ea a căzut de la etajul cinci al blocului în care locuia. Diagnosticul este traumatism cranian şi o fractură de antebraţ. Dacă ţinem cont de înălţimea de la care a căzut, putem spune că este un miracol. Starea ei este una destul de bună, dacă ţinem cont de condiţiile în care s-a produs accidentul. În acest moment se fac în continuare investigaţii medicale pentru a se putea stabili cu exactitate care au fost urmările acelei căzături", a declarat Horia Drăgoi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:46
-
astăzi, 22:07