- Home
- Social
- RÂMNICU VÂLCEA, (13.09.2012, 09:40)
- Departamentul Corespondenţi , Gabriel Degeratu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O nouă zi de proteste la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea
Peste 300 de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea au reluat, joi, protestele în faţa pavilionului administrativ al instituţiei, în timp ce şapte angajaţi sunt în greva foamei de 24 de ore, cerându-şi drepturile salariale restante, dar şi demisia liderului sindical.
156 afișări
O nouă zi de proteste la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (Imagine: Bogdan Iordache/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit liderului protestatarilor, Corneliu Cernev, revendicările salariaţilor vizează în principal demisia preşedintelui sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu, dar şi plata restanţelor salariale şi identificarea fondurilor necesare repornirii instalaţiilor şi plăţii facturilor restante către Electrica.
"Salariaţii sunt din nou în faţa pavilionului administrativ şi vor rămâne acolo pentru a protesta până când liderul de sindicat Mihai Diculoiu va înţelege să demisioneze. Printre protestatari se află şi cei şapte angajaţi aflaţi de ieri în greva foamei. Starea lor medicală este stabilă, fiind monitorizaţi permanent de către medicii dispensarului policlinică de pe platforma Oltchim. Cei şapte au fost toată noaptea în cortul amenajat în faţa pavilionului şi vor rămâne în greva foamei. Am semnale că şi alţi angajaţi vor să recurgă la acest gest. De asemenea, vrem să ni se achite banii restanţi şi să se găsească fondurile necesare repornirii instalaţiilor, pentru ca privatizarea să nu ne prindă cu combinatul închis", a declarat, joi, liderul protestatarilor, Corneliu Cernev.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avertismentul unui cercetător: Chatboții care simulează persoane decedate riscă să-i tulbure pe cei dragi prin „bântuiri digitale nedorite”
-
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi
-
Ministrul israelian al apărării, mesaj „prietenilor şi duşmanilor”: Ne vom atinge obiectivele
-
Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE
Peste 300 de salariaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat şi miercuri în faţa pavilionului administrativ al combinatului, cerând demisia liderului sindical Mihai Diculoiu.
Ministrul Economiei l-a informat pe premier, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că până în prezent 12 firme au cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim, Ponta atenţionându-l să nu vorbească la microfon pentru că vrea să rămână "una şi bună", care să salveze locurile de muncă.
Şi luni, peste 300 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, cerând demisia liderului sindical Mihai Diculoiu, după ce, săptămâna trecută, timp de două zile, în 5 şi 6 septembrie, au avut loc proteste similare, salariaţii fiind nemulţumiţi că se întârzie luarea unei decizii în privinţa situaţiei unităţii, dar şi pentru că nu şi-au primit salariile de două luni, ei solicitând vizita premierului Victor Ponta.
În 5 septembrie, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a mers la Oltchim, unde a avut discuţii cu conducerea societăţii şi cu cea a liderilor de sindicate. Liviu Pop le-a spus salariaţilor care protestau în curtea combinatului că unitatea "nu se va lichida, ci se va privatiza". Salariaţii de la Oltchim i-au cerut ministrului ca reprezentanţi ai angajaţilor să participe la auditul ce va fi făcut la combinat, solicitând "transparenţă" şi l-au acuzat pe liderul sindical Mihai Diculoiu că "a participat la prăbuşirea Oltchim", cerând demisia acestuia.
Citește pe alephnews.ro: Nokia relansează modelul 3210, apărut acum 25 de ani. Telefonul va costa 349 lei și va avea și jocul Snake
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Cine este antreprenorul care vrea să transforme cele mai arzătoare dorinţe ale oamenilor într-o afacere. El a creat şi vândut mai multe afaceri
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
PROSPORT.RO
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
CANCAN.RO
Badantă din Italia, hărțuită de fiul femeii de care avea grijă / Bărbatul de 60 de ani a dezvoltat o OBSESIE bolnavă pentru ea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:32
-
astăzi, 18:25
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 806. Budapesta se delimitează de sprijinul NATO pentru Ucraina / SUA pregătesc mai multe pachete de ajutor pentru Ucraina / Guvernator ucrainean: Rusia va pătrunde în inima Ucrainei dacă va captura Chasiv Yar / Kosovo: Europa ,,ar trebui să se pregătească" pentru mai multe războaie dacă Rusia nu pierde