- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.10.2014, 11:47)
- Livia Ispas
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Olandez acuzat că a dat mită unor funcţionari de la Ministerul Sănătăţii pentru ca firma sa să câştige licitaţii
Un olandez este urmărit penal pentru că ar fi dat, prin intermediari, bani şi excursii unor funcţionari din Ministerul Sănătăţii, pentru ca firma sa să fie favorizată la licitaţiile publice organizate de MS pentru atribuirea unor contracte în cadrul unui proiect cofinanţat de Banca Mondială şi BEI.
776 afișări
Olandez acuzat că a dat mită unor funcţionari de la Ministerul Sănătăţii pentru ca firma sa să câştige licitaţii (Imagine: Shutterstock)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus în mişcare acţiunea penală şi au luat măsura controlului judiciar pe durata urmăririi penale faţă de Dick Van Halewijn, cetăţean olandez, reprezentant al societăţii comerciale Dutchmed BV, acuzat de complicitate la dare de mită în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008-2011, Dick Van Halewijn a pus la cale un sistem prin care îşi asigura sprijinul funcţionarilor implicaţi în proceduri de achiziţii publice organizate de Ministerul Sănătăţii, pentru ca firma sa Dutchmed BV să câştige o poziţie privilegiată pe piaţa românească a aparaturii medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Shakira numește monogamia o „utopie”. Ce spune cântăreața la doi ani de la despărțirea de Piqué
-
A ordonat Putin uciderea lui Navalnîi? Iată ce arată evaluarea agenţiilor de informaţii americane
-
Mare economist maghiar: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România!"
-
Veşti bune pentru milioane de români. Poşta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai
"În realizarea acestui obiectiv, inculpatul, în înţelegere cu subalternii săi, toţi ocupând funcţii manageriale în cadrul SC Dutchmed SRL (filiala din România a societăţii olandeze Dutchmed BV), a dat dispoziţie unui intermediar să identifice acele persoane cu putere de decizie, desemnate în componenţa comisiilor constituite la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru elaborarea specificaţiilor tehnice şi/sau de evaluare, iar ulterior acestora să le fie oferite sume de bani sau alte valori, în vederea favorizării firmei menţionate, la licitaţiile publice organizate de Ministerul Sănătăţii în cadrul Programului de Reformă a Sistemului de Sănătate APLII din România, proiect cofinanţat de Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.
Din probele de la dosar rezultă că Dick Van Halewijn ar fi oferit, prin intermediar, în două rânduri, câte 5.000 de euro, unui angajat al Unităţii de Implementare a proiectelor Băncii Mondiale, pentru ca acesta să îi furnizeze informaţii ce nu sunt destinate publicităţii referitoare la componenţa comisiilor de evaluare, precum şi alte date care îi permiteau să asigure societăţii Dutchmed BV câştigarea licitaţiilor din cadrul Proiectului de Reformă a Sistemului de Sănătate APLII din România.
De asemenea, Dick Van Halewijn ar fi oferit o excursie de lux la Amsterdam, cu toate cheltuielile de cazare, transport şi bani de buzunar, în sumă totală de peste 2.500 de euro, plătite de firma olandeză, unor funcţionari din cadrul Unităţii de Implementare a proiectelor Băncii Mondiale din Ministerul Sănătăţii, precum şi altor funcţionari ai ministerului, implicaţi în comisiile de evaluare a firmelor ce participau la licitaţiile publice ce vizau proiectele menţionate.
Procurorii îl mai acuză pe Dick Van Halewijn că, în cursul anului 2011, ar fi acceptat să plătească unei persoane, angajat al Unităţii de Implementare a Proiectelor Băncii Mondiale din cadrul Ministerului Sănătăţii, sumele de 1.960 de euro şi 540 de euro, reprezentând preţul unui sejur în Italia, plus transportul pentru acesta şi familia sa.
"Sumele respective au fost facturate de operatorul de turism al societăţii Dutchmed care a plătit sejurul, în schimbul susţinerii primite şi care se aştepta a fi primită şi pe viitor de la angajatul Unităţii de Implementare a Proiectelor Băncii Mondiale din cadrul Ministerului Sănătăţii", susţin anchetatorii.
Dick Van Halewijn ar fi plătit, prin intermediar, şi suma de 6.000 euro unui medic, pentru folosirea echipamentelor Dutchmed în clinica unde aceasta lucrează şi în schimbul informaţiilor furnizate de aceasta, care ar fi fost utilizate pentru câştigarea licitaţiilor.
Anchetatorii au mai stabilit că, pentru a asigura câştigarea licitaţiilor la care participa Dutchmed BV, Dick Van Halewijn ar fi plătit suma totală de 7.000 euro unor membri ai comisiilor de evaluare pentru proiectul ICB 8.
De asemenea, pentru a asigura câştigarea proiectului ICB 9, achiziţie de aparatură medicală pentru dotarea secţiilor de neonatologie din maternităţile din România prin programul finanţat de Banca Mondială, inculpatul Dick Van Halewijn ar fi cerut, prin intermediari, unui membru al comisiei de redactare a specificaţiilor tehnice pentru proiectul respectiv, să introducă în caietul de sarcini datele tehnice ale aparaturii medicale ce urma a fi ofertată de Dutchmed BV, asigurând astfel câştigarea de către această firmă a licitaţiei.
Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Van Halewijn calitatea procesuală şi acuzaţiile din dosar.
DNA a precizat că în acest dosar se fac acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Procurorii au colaborat în cauză cu reprezentanţii Oficiului de Luptă Antifraudă (OLAF) şi au fost sprijiniţi de Serviciul Român de Informaţii.
Citește pe alephnews.ro: Cum să-ți stimulezi metabolismul? 5 moduri simple de a accelera pierderea de grăsime
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe