Oprescu: 98 de şcoli şi 25 de săli de sport din programul derulat cu Banca Europeană de Investiţii sunt gata - FOTO
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat marţi că proiectul de reabilitare a şcolilor prin programul BEI este aproape finalizat şi la aceste unităţi este vorba de "un lucru bine făcut", la 98 de şcoli şi 25 de săli de sport lucrările fiind terminate.
Oprescu: 98 de şcoli şi 25 de săli de sport din programul derulat cu Banca Europeană de Investiţii sunt gata - FOTO
"Proiectul legat de reabilitarea şcolilor este aproape finalizat. Mă bucur că programul acesta a fost supravegheat, ne prezentăm în faţa cetăţenilor Bucureştiului cu un lucru bine făcut. Sigur că mai sunt o serie întreagă de finisări, dar nu sunt esenţiale. Am spus de la început că mai sunt de făcut finisări, mici reparaţii acolo unde este cazul, dar sunt lucruri nesemnificative, care nu afectează activitatea şcolară", a spus Sorin Oprescu, după ce a vizitat Şcoala nr. 93 din Sectorul 4 al Capitalei.
Şcoala nr. 93 este formată din trei corpuri de clădire, plus o sală de sport nouă. În prezent lucrările la cele trei clădiri sunt finalizate, iar sala de sport este executată în proporţie de 20 la sută.

Primarul general a fost şi la Şcoala 109, de pe strada Petre Ţuţea nr. 3, din Sectorul 4 al Capitalei. Oprescu a spus că, deşi pe hârtie programul de reabilitare a şcolilor a început în anul 2000, lucrările la această unitate de învăţământ au început efectiv în 2012.
ULTIMELE ȘTIRI
-
WhatsApp a lansat una din cele mai așteptate funcții: Acum poți edita mesajele trimise
-
Războiul din Ucraina, anul 2, ziua 88. Rusia evacuează civilii din Belgorod, în contextul confruntărilor militare / Ucraina câştigă teren, soldaţii au avansat la nord şi sud de Bakhmut, pentru a-i încercui pe ruşi în interiorul oraşului în ruine. Ministrul Apărării: „Potenţialul ofensiv al inamicului a fost redus semnificativ, ruşii au suferit pierderi uriaşe”
-
Noi detalii. Lupte pe teritoriul Rusiei. Două grupuri militare ruseşti care ar lupta de partea Kievului în războiul din Ucraina au ocupat mai multe sate
-
Alegeri Turcia. Locul trei din primul tur a anunţat că îl suţine pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan în turul doi

"Din cele 100 de şcoli aflate în programul de reabilitare şi modernizare, în 98 de unităţi de învăţământ procesul educaţional se desfăşoară normal, acestea fiind consolidate, reabilitate, modernizate şi date spre folosinţa copiilor din 2008 până în prezent. Elevii bucureşteni beneficiază de condiţii la nivel european, de laboratoare, săli de sport, cabinete medicale complet utilate", a precizat Sorin Oprescu.

Primarul a mai spus că ultimele două unităţi de învăţământ aflate în execuţie, respectiv Şcoala 173 şi Centrul Special nr. 3, vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.
"Vreau ca cele 96 de cabinete medicale, stomatologice, care au fost amenjate şi dotate cu echipamente de ultimă generaţie, să deservească comunitatea. Încerc o discuţie cu ministrul Sănătăţii, în aşa fel încât medicii stomatologi în principal să poată să consulte după-amiază şi pe bătrâni, dar şi pe cei care se află în nevoie din cartier, în aşa fel încât copiii să fie primii trataţi dimineaţa la şcoală, apoi cei care trăiesc în jurul acestor şcoli", a adăugat edilul şef al Capitalei.

În ceea ce priveşte sălile de sport, Oprescu a spus că în afara celor 21 care au fost construite de la zero, în cadrul programului BEI, au mai fost contractate separat încă cinci, acolo unde terenul aferent şcolii a permis acest lucru. Dintre acestea, două sunt finalizate, la alte două urmează să se facă recepţia, iar una este în execuţie.

În acest sens, Sorin Oprescu spus că doreşte să discute cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti ca toate cele 26 de săli de sport construite de municipalitate să poată fi folosite de tinerii care locuiesc în cartierele respective şi în afara programului şcolar.
Primarul a menţionat că şi bazinul semiolimpic de la Şcoala nr. 311 a fost finalizat.
Din cele 102 şcoli cuprinse iniţial în programul de reabilitare cu finanţare de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), 64 sunt şcoli generale, 15 sunt licee, 19 sunt şcoli speciale şi patru sunt grădiniţe. Două dintre şcoli au fost excluse din program, după ce în instanţă au fost câştigate procesele privind proprietatea clădirilor de către foştii proprietari.

La aceste unităţi de învăţământ s-au făcut lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă, s-a refăcut termoizolarea, au fost dotate cu reţele noi de date şi voce, cu instalaţii de incendiu şi efracţie, dar şi cu sisteme video în interior şi exterior. Totodată, în 35 de şcoli au fost amenajate cantine şi semiinternate, în o sută de unităţi de învăţământ au fost modernizate şi reechipate laboratoarele IT, în timp ce în 86 de unităţi au fost reechipate laboratoarele de fizică, biologie şi chimie.

Programul de reabilitare derulat de Primăria Municipiului Bucureşti cu Banca Europeană de Investiţii are o valoare de 233,58 milioane de euro, din care 112,2 milioane de euro sunt bani proveniţi prin finanţarea BEI, iar 121,38 milioane de euro, la care se adaugă TVA, şi alte taxe, provin din surse locale.
CITEȘTE ȘI...
sus
Un copil de zece ani a cheltuit 2.500 de lire sterline pe Roblox din banii mamei, fără ca aceasta să știe. Cum a reușit să recupereze sumaALEPHNEWS.RO
Atenţie, şoferi: Anunţul Ministerului Transporturilor pentru toţi conducătorii auto din România. Ce modificări li se pregătesc şoferilorZF.RO
Noua „Transalpina” din ţara noastră. Un nou drum superb din România a fost reabilitat complet după mai mult de 40 de ani în care a fost un dezastruBUSINESSMAGAZIN.RO
PROSPORT.RO
Zodiile pentru care se schimbă norocul în dragoste în 2023. Se întâmplă mai repede decât crezi, Universul le zâmbeșteCANCAN.RO
Ireal cu cine s-a însurat bărbatul din imagine! Când au auzit cine e mireasa, rudele au refuzat să participe la nuntăGANDUL.RO
Posibile tăieri de pensii și creșterea vârstei de pensionare în România! Marius Budăi face anunțul zileiMEDIAFLUX.RO