Oprescu anunţă controale la toate depozitele de la periferia Capitalei

Primarul Sorin Oprescu, împreună cu Corpul de control al inspectorilor municipalităţii şi cu reprezentanţii Poliţiei Comunitare, va face controale la toate depozitele aflate la periferia Capitalei pentru a verifica dacă au autorizaţii de funcţionare, în urma incendiului de la depozitul de cauciucuri.

20 afișări
Imaginea articolului Oprescu anunţă controale la toate depozitele de la periferia Capitalei

Oprescu anunţă controale la toate depozitele de la periferia Capitalei (Imagine din arhivă; Andreea Campeanu/Mediafax Foto)

Sorin Oprescu

"În urma incidentului de sâmbătă seară, primarul general a decis ca, împreună cu Corpul de inspectori ai municipalităţii şi cu reprezentanţi ai Poliţiei Comunitare, să declanşeze controale la toate depozitele aflate la periferia Capitalei, pentru verificarea autorizaţiilor de funcţionare ale acestora", se arată într-un comunicat de duminică al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Totodată, primarul Capitalei va cere şi pompierilor millitari să demareze în paralel verificări în acest sens, a precizat sursa citată.

Edilul şef al Capitalei a fost, sâmbătă seară, la locul incendiului izbucnit la un depozit de anvelope aflat pe Şoseaua Pipera, în urma căruia nouă pompieri au fost intoxicaţi cu fum. Oprescu i-a vizitat pe cinci dintre aceştia care au fost duşi la Spitalul Elias şi s-a interesat telefonic de starea de sănătate a celorlalţi patru.

Primarul general a cerut o listă cu numele celor nouă pompieri care au primit îngrijiri medicale în urma intoxicării cu fum, pentru ca aceştia să fie recompensaţi.

Un incendiul a izbucnit, sâmbătă seară, la un depozit de cauciucuri de pe Şoseaua Pipera. Şeful Biroului de informare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Cătălin Eftene, a declarat că pompierii au fost anunţaţi de incendiul de la depozitul de cauciucuri în jurul orei 19.20.

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu 16 autospeciale cu apă şi spumă, focul fiind izolat şi neexistând riscul de extindere la clădirile din apropiere, a spus Eftene. El a precizat că incendiul a cuprins o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi, în depozit fiind câteva mii de cauciucuri.

Firma de salubrizare Romprest a trimis şase cisterne cu apă pentru a alimenta maşinile de intervenţie ale pompierilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, după aproape 14 ore de la izbucnirea incendiului, pompierii acţionează în continuare pentru lichidarea focului.

Nouă pompieri au fost intoxicaţi cu fum

Nouă pompieri au fost intoxicaţi cu fum în timpul intervenţiei la incendiu, din care şapte au fost duşi la spitalele Elias şi Floreasca şi doi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, a spus Cristian Pandrea, coordonator SMURD.

Cristian Pandrea, coordonatorul SMURD la faţa locului, a precizat că din cei nouă pompieri, doi au fost scoşi de echipele medicale din zona incendiului şi li s-au acordat îngrijiri, după care s-au întors la intervenţie. Ceilalţi şapte pompieri au fost duşi la spital, cinci la Spitalul Elias şi doi la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, traficul pe străzile din zona incendiului nu a fost restricţionat, acţiunea de stingere a incendiului fiind concentrată doar în interior. Ciocan a mai spus că după lichidarea incendiului se va face un raport preliminar de către pompieri, urmând ca poliţiştii să înceapă o anchetă în acest caz.

Aerul din Bucureşti a fost mai poluat decât cel de la Copşa Mică

Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că incendiul de la depozitul de cauciucuri de pe Şoseaua Pipera a produs o poluare majoră în Bucureşti, sâmbătă noaptea aerul pe care bucureştenii îl vor respira fiind mai poluat decât cel de la Copşa Mică.

Silvian IonescuComisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) a explicat că există două moduri de fabricare a anvelopelor, în ambele variante fiind folosit negrul de fum, o substanţă extrem de poluantă.

"Spun că poluarea este mai mare decât la Copşa Mică pentru că acolo măcar există filtre la coşuri. Aici, negrul de fum se eliberează direct în atmosferă", a spus Ionescu.

El a precizat că, dată fiind compoziţia cauciucului, anvelopele vor scoate fum până când se vor topi până la ultima, chiar dacă flăcările vor fi stinse de pompieri.

Întrebat ce sancţiuni riscă proprietarul depozitului, Ionescu a afirmat că este prematur să se pronunţe la acest moment, comisarii din subordinea sa aşteptând raportul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Comisarul general al GNM a criticat faptul că un astfel de depozit a putut fi amplasat "în mijlocul oraşului", cu atât mai mult cu cât în apropiere există şi un depozit de substanţe inflamabile.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Mihail Fâcă, a spus că au fost făcute măsurători cu două staţii fixe şi una mobilă, rezultând că nu sunt depăşiţi indicatorii substanţelor chimice. El a precizat însă că, pe pulberi, respectiv fumul degajat, nu se poate pronunţa asupra valorilor cel puţin 24 de ore, cât durează măsurătorile gradometrice.

Bucureştenii au fost sfătuiţi să stea cu geamurile închise, din cauza fumului şi a mirosului puternic de la cauciucurile arse, care au ajuns în mai multe zone ale Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici