- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Pacienţii cer ca noua lege a sănătăţii să conţină un capitol special referitor la drepturile lor
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) solicită Ministerului Sănătăţii ca viitoarea lege a sănătăţii să conţină un capitol special privind drepturile pacienţilor, întrucât prevederile în vigoare nu acoperă toate cele 14 drepturi cuprinse în Carta Europeană.
Pacienţii cer ca noua lege a sănătăţii să conţină un capitol special referitor la drepturile lor (Imagine: Shutterstock)
Reprezentanţii COPAC spun că, prin includerea acestui capitol în actul normativ, legislaţia românească se va alinia la directivele europene.
"Este o dovadă de normalitate ca drepturile pacienţilor să se regăsească în Legea Sănătăţii. Acesta ar fi un prim şi important pas pentru a se ajunge la cunoaşterea lor de către toţi actorii sistemului sanitar, pentru a fi implementate şi respectate", a declarat, miercuri, preşedintele COPAC, Gheorghe Tache, la dezbaterea "Drepturile pacienţilor în contextul reformei sistemului sanitar".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Regele Charles a vorbit despre efectele adverse ale tratamentului pentru cancer, în timpul unei vizite în Hampshire. Monarhul îi transferă oficial Prințului William rolul de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei
-
Războiul din Ucraina, ziua 811. WSJ: Capacitatea armatei ucrainene de a intercepta atacurile cu rachete a scăzut / Blinken efectuează o vizită la Kiev
-
OpenAI lansează „GPT-4o”, fratele mai mic şi mai deştept al lui GPT-4
-
Ion Cristoiu: Cînd comuniştii folosesc mijloacele de comunicare de tip burghez
Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor cuprinde 14 drepturi fundamentale ale pacienţilor: dreptul la măsuri preventive, accesibilitate, informare corectă, consimţământul informat, alegere liberă, respectul intimităţii şi confidenţialitate, respect pentru timpul pacientului, respectarea standardelor de calitate, siguranţă, inovaţie, evitarea suferinţei şi durerii care nu sunt justificate, tratamentul personalizat, dreptul de a manifesta nemulţumirea şi dreptul de a fi compensat.
"Ca organizaţie profesională a medicilor, susţinem iniţiativa COPAC de a introduce un titlu special privind drepturile pacienţilor. Considerăm, însă, că drepturile pacienţilor trebuie să se reflecte şi într-o finanţare adecvată a sistemului. Din păcate, fără acest lucru, nu putem vorbi de posibilitatea respectării drepturilor nici ale medicilor, nici ale pacienţilor", a declarat, cu acelaşi prilej, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae.
Dezbaterea "Drepturile pacienţilor în contextul reformei sistemului sanitar" a fost organizată de COPAC, împreună cu CMR, cu ocazia Zilei Europene a Drepturilor Pacienţilor.
18 aprilie a fost stabilită drept Ziua Europeană a Drepturilor Pacienţilor în 2007. La această dată a fost înfiinţată, acum patru ani, COPAC, care reuneşte în prezent 11 organizaţii naţionale ale pacienţilor, iar alte două sunt în curs de aderare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO