- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.04.2013, 15:54)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele CNCD: Nu am fost sesizaţi privind declaraţiile senatorului Haşotti, nu mă antepronunţ
Preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce nu a primit deocamdată vreo sesizare privind declaraţiile despre homosexuali ale senatorului Puiu Haşotti şi că nu se poate antepronunţa legat de acestea.
405 afișări
Csaba Ferenc Asztalos (Imagine: Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)
"Nu am primit nimic în legătură cu respectivele afirmaţii, astfel că nu le pot comenta, pentru că asta ar însemna să mă antepronunţ", a spus preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat că nu are "absolut nimic" să le reproşeze homosexualilor, pe care îi consideră "doar nişte oameni bolnavi", el comentând astfel iniţiativa deputatului USL Remus Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Iohannis a decis comasarea alegerilor pentru propria sa imagine
-
Cod galben de vânt puternic în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei
-
Dieta verde încetineşte evoluţia cancerului de prostată
-
Mesajul de Paşti al preşedintelui Iohannis: Convieţuire în pace şi înţelegere
Citeşte şi:
Haşotti: Homosexualii sunt doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească
"Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă", a declarat Puiu Haşotti pentru Ştirile Pro TV, întrebat despre iniţiativa lui Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.
Puiu Haşotti a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX că cere PSD Constanţa retragerea sprijinului politic acordat deputatului Remus Cernea, pentru iniţiativa acestuia privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.
În replică, secretarul executiv al PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, a declarat corespondentului MEDIAFAX că preşedintele Partidului Verde, deputatul USL de Constanţa Remus Cernea, nu mai este membru al PSD, astfel că social-democraţii nu au ce sprijin să îi retragă acestuia.
"Remus Cernea oricum nu mai are sprijinul nostru politic pentru că acum este la Partidul Verde, nu mai este la PSD. Noi l-am înscris la alegeri, a fost membru al organizaţiei noastre şi pe urmă s-a înscris înapoi la Partidul Verde. Ca atare, şi-a pierdut calitatea de membru al PSD. Noi ce sprijin să îi mai retragem?!”, a declarat Cristinel Dragomir.
El a mai spus că PSD Constanţa a "luat ţeapă" atunci când l-a acceptat pe Remus Cernea în partid: "Face proiectul ală de lege, şi? În loc să facă ceva pentru judeţul ăsta care l-a făcut deputat... Asta este, am luat ţeapă cu el. Altceva nu pot să spun".
Deputatul USL Remus Cernea a anunţat, vineri, că vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că acest model este aplicat în mai multe ţări europene.
"Eu susţin şi noi, Verzii, susţinem Drepturile Omului pentru toţi cetăţenii. Noi nu considerăm că anumiţi cetăţeni ar trebui discriminaţi în vreun fel pentru niciun motiv pentru că ar fi femei, pentru că ar aparţine unei minorităţi naţionale sau unei minorităţi sexuale. În Europa foarte multe ţări deja acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Eu am anunţat deja că am în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele heterosexuale sau persoane de acelaşi sex pe model francez. În Franţa, mai întâi acum cinci ani a fost adoptată legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an sau la sfârşitul anului trecut a fost adoptată legea privind drepturile persoanelor de acelaşi sex de a se căsători", a declarat Remus Cernea, într-o conferinţă de presă susţinută la cabinetul său parlamentar din Constanţa.
Preşedintele Partidului Verde, Remus Cernea, a candidat la alegerile parlamentare din 2012 din partea USL în Colegiul 9 din Constanţa, reuşind să câştige un mandat de deputat.
Citește pe alephnews.ro: Un loc de parcare din Amsterdam se vinde cu 500.000 de euro. Cum se justifică prețul
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dezvoltă o „mașină de știri” cu ajutorul lui Grok: „Contează doar ce spun oamenii despre știri”
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
PROSPORT.RO
Misterele din Cina cea de Taină. Semnalele care vorbesc despre sfârşitul lumii şi note muzicale ascunse în opera lui Da Vinci
CANCAN.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe