Pricopie: Unităţile de învăţământ din Bucureşti rămân închise marţi. I-am prezentat situaţia lui Ponta

Unităţile de învăţământ din Bucureşti vor rămâne şi marţi închise deoarece condiţiile de transport nu sunt deocamdată corespunzătoare, a declarat, la comandamentul de iarnă, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, precizând că i-a prezentat situaţia şi premierului Victor Ponta.

Urmărește
345 afișări
Imaginea articolului Pricopie: Unităţile de învăţământ din Bucureşti rămân închise marţi. I-am prezentat situaţia lui Ponta

Remus Pricopie (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Am reluat cu Inspectoratul Şcolar General problema Bucureştiului şi i-am prezentat şi domnului prim-ministru. Situaţia în Bucureşti este în felul următor: avem peste 200.000 de elevi şi preşcolari, vorbim de aproximativ 70.000 de părinţi care însoţesc aceşti copii zilnic la şcoală, aproximativ 20.000 de angajaţi, cadre didactice, didactic auxiliar, nedidactic, peste 100.000 de studenţi. Deci, vorbim de aproximativ 400.000 de persoane care se deplasează zilnic şi, având în vedere că deocamdată condiţiile de transport nu sunt corespunzătoare în Bucureşti, mâine nici în Bucureşti, aşa cum am anunţat la 12.30, nu vor fi activităţi în instituţiile de învăţământ", a spus ministrul.

Luni la prânz, ministrul de resort a anunţat că unităţile de învăţământ vor rămâne închise marţi în 12 judeţe şi municipiul Bucureşti, în timp ce în alte opt judeţe vor fi deschise doar grădiniţele sau vor rămâne închise mai multe şcoli.

Premierul Victor Ponta i-a cerut totuşi ministrului ca, luni seara, să fie prezent la comandament la Bucureşti pentru a fi evaluată situaţia tuturor şcolilor, întrebându-l de ce în Bucureşti trebuie închise şcolile şi marţi, şi arătând că, în opinia sa, în Capitală "se circulă foarte bine".

Pricopie i-a răspuns premierului că solicitarea închiderii şcolilor şi marţi în Bucureşti i-a fost adresată duminică seara chiar de primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, pentru a putea deszăpezi mai eficient străzile.

Ponta i-a cerut lui Pricopie să mai discute în acest sens cu primarul general, pentru ca populaţia să fie ţinută în case doar dacă este necesar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
De ce trebuie să vindem motorina la preţuri internaţionale şi nu la 1 leu pe litru?
www.businessmagazin.ro
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi