- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Procurorii au început audierile în ancheta privind decesul Lianei Dumitrescu
Procurorii de la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme au început audierile în ancheta privind decesul deputatului Liana Dumitrescu, fiind chemate pentru a da declaraţii numeroase persoane, printre care membri ai familiei şi personalul medical.
Procurorii au început audierile în ancheta privind decesul Lianei Dumitrescu
Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în ancheta în care se fac cercetări cu privire la decesul deputatului Liana Dumitrescu au fost audiate până în prezent mai multe persoane urmând ca la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie convocaţi şi membri ai familiei acesteia, precum şi membri ai personalului medical de la Spitalul "Elias".
Sursele citate au precizat că la dosar există solicitări din partea unor cadre medicale de la Spitalul "Elias" care au cerut să nu le fie divulgată identitatea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Primele probleme la cipul Neuralink: Ce s-a întâmplat în creierul primului om implantat, la doar o lună după ce a primit dispozitivul
-
Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului
-
Rezultatele noului front deschis de Rusia în Ucraina: avans de aproximativ 5 km în teritoriul ucrainean, cucerirea unor aşezări de graniţă
-
Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei
Sursa citată a precizat că toată săptămâna vor avea loc audieri în acest caz.
Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viaţă, în 27 ianuarie, la Spitalul de Urgenţă "Elias" din Bucureşti.
Procurorii Parchetului instanţei supreme fac verificări în cazul morţii deputatului, după ce părinţii săi au făcut plângere penală împotriva medicilor de la Spitalul "Elias", acuzându-i că ar fi refuzat externarea pacientei pentru a putea fi dusă la tratament în străinătate.
Cu o zi înaintea morţii Lianei Dumitrescu, managerul Spitalului "Elias" a spus că aceasta a avut o boală cerebrală rară, cu evoluţie fulminantă sub tratament, ceea ce a făcut imposibil transferul în altă clinică.
Legiţtii au stabilit drept cauză a decesului tromboza extinsă a sinusurilor nervoase cerebrale, ei spunând că nu a fost vorba de o moarte violentă. Investigaţiile continuă printr-o amplă serie de analize de laborator, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, directorul general al INML "Mina Minovici", Dan Dermengiu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO