Producătorii de medicamente: Piaţa farma ar putea scădea cu 30% prin aplicarea noii taxe clawback

Industria farmaceutică din România ar putea suferi o pierdere de 842 milioane de lei, ceea ce înseamnă o scădere a pieţei cu 30%, prin aplicarea noii taxe clawback, arată un studiu de impact realizat de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

388 afișări
Imaginea articolului Producătorii de medicamente: Piaţa farma ar putea scădea cu 30% prin aplicarea noii taxe clawback

Medicamente (Imagine: Shutterstock)

"Aplicarea noii taxe nu va influenţa doar piaţa farmaceutică, ci va avea un impact major la nivel economic, social şi medical. Din punct de vedere economic, taxa este inaplicabilă, deoarece companiile farmaceutice ar trebui să susţină integral diferenţa dintre bugetul alocat şi consumul de medicamente", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul executiv adjunct al ARPIM, Cristian Luţan.

El a precizat că ARPIM a făcut o simulare pe execuţia bugetară prognozată pentru anul 2012 şi taxa clawback pe care ar trebui să o plătească producătorii în acest moment este de 1,7 miliarde de lei.

"Vom fi nevoiţi să plătim o taxă pentru venituri pe care nu le-am realizat, pentru că noua taxă clawback se aplică la preţul de vânzare al medicamentelor, care include pe lângă preţul de producător, marja de distribuţie, adaosul farmaciilor şi TVA. De exemplu, pentru un medicament în valoare de o sută de lei vândut pe piaţă, o companie va fi obligată să plătească clawback 136 de lei, lucru imposibil de susţinut", a spus Cristian Luţan.

Noua taxă va avea şi un impact medical, a adăugat directorul adjunct al ARPIM.

"Unul din defectele majore ale taxei este lipsa totală de predictibilitate. Prin însuşi textul ei, ordonanţa ridică acest risc major: dacă diferenţa dintre buget şi consum este foarte mare în 2012, atunci e posibil ca unele companii să nu-şi poată îndeplini obligaţia. Neîndeplinirea obligaţiei duce la eliminarea întregului portofoliu din lista de medicamente compensate. Acest lucru înseamnă că medicamentele se vor gasi în continuare, dar nu vor putea fi achiziţionate decât cu plata integrală din buzunar de către pacienţi", a mai spus Luţan.

Producătorii de medicamente vor fi nevoiţi să gestioneze impactul economic prin reducerea costurilor, dar acest aspect va avea consecinţe la nivel social, printre care şi reducerea locurilor de muncă, ce va duce şi la diminuarea contribuţiilor la bugetul de stat, reducerea bugetului de educaţie medicală ştiinţifică şi al celui de responsabilitate socială.

"ARPIM îşi exprimă încă o dată îngrijorarea faţă de semnalul pe care autorităţile române îl transmit investitorilor străini, care vor percepe această taxă ca pe un semnal că România nu este un loc sigur pentru investiţii", a adăugat Luţan.

Chiar dacă Guvernul a aprobat deja taxa clawback, reprezentanţii producătorilor de medicamente solicită continuarea dialogului cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, pentru a se ajunge la elaborarea şi implementarea unui mecanism de clawback sustenabil.

Studiul de impact a fost efectuat în luna septembrie şi cuprinde calcule şi simulări pe baza datelor furnizate de CNAS privind execuţia bugetară, alocările bugetare pe anul 2011 şi estimarea consumului de medicamente în anul 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici