- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.03.2019, 11:05)
- Alina Botezatu
Proiect: ONG-urile care vor să fie în Registrul pentru deduceri fiscale vor depune formularul 163
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus în dezbatere publică Ordinul pentru Procedura privind organizarea Registrului entităţilor sau unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, deşi termenul limită de înscriere în acesta este 1 aprilie.

Proiect: ONG-urile care vor să fie în Registrul pentru deduceri fiscale vor depune formularul 163
„Înscrierea în registru se solicită de către entitatea/unitatea de cult, prin depunerea formularului 163 „Cerere de înscriere/radiere în/din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale”, au menţionat reprezentanţii ANAF.
Entitatea/unitatea de cult se înscrie în registru dacă, la data depunerii cererii, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: desfãşoarã activitatea în domeniul pentru care a fost constituită; a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege; nu are obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile; a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege; nu a fost declarată inactivã, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală.
Cererea se completează cu ajutorul aplicaţiei informatice afişate pe site-ul ANAF şi se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Împreună cu cererea, entitatea/unitatea de cult depune şi certificatele de atestare fiscală eliberate de organele fiscale locale, în a căror evidenţă aceasta este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe locale. ANAF va soluţiona cererile în termen de 10 zile de la depunere.
Registrul va cuprinde următoarele informaţii: denumirea entităţii/ unităţii de cult; codul de identificare fiscală; adresa domiciliului fiscal; data înscrierii în registru; data radierii din registru; informaţii privind înscrierile şi radierile în/din registru.Registrul va fi public, potrivit legii, şi se va fi afişat pe site-ul ANAF.
Proiectul de act normativ mai cuprinde modelul şi conţinutul următoarelor formulare: 163 „Cerere de înscriere/eliminare în/din Registrul entităţilor/unităţilor de cult”; 164 „Decizie privind aprobarea/respingerea cererii de înscriere în Registrul entităţilor/unităţilor de cult”; 165 „Decizie privind radierea din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale”; 166 „Decizie privind îndreptarea erorii la soluţionarea cererii de înscriere în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale”; 167 „Decizie privind îndreptarea erorii la radierea din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale”; Referat privind soluţionarea cererii de înscriere în Registrul entităţilor/unităţilor de cult; Referat privind radierea din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale; Referat privind îndreptarea erorilor.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la proiectele de acte normative pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media - cu menþiunea „Conf.Legii nr. 52/2003”, prin scrisori, prin mail şi prin fax.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe