PROTESTELE DIN ŢARĂ: Constănţenii ies în stradă pentru a cere demisia lui Băsescu, dar au şi nemulţumiri personale

Aproximativ o sută de constănţeni se adunau în urmă cu o săptămână în faţa Prefecturii pentru a-l susţine pe Raed Arafat. Ulterior, oamenii au început să ceară demisia Guvernului şi să picheteze sediul PDL pentru a cere socoteală democrat-liberalilor pentru situaţia în care se află ţara.

120 afișări
Imaginea articolului PROTESTELE DIN ŢARĂ: Constănţenii ies în stradă pentru a cere demisia lui Băsescu, dar au şi nemulţumiri personale

PROTESTELE DIN ŢARĂ: Constănţenii ies în stradă pentru a cere demisia lui Băsescu, dar au şi nemulţumiri personale (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax foto)

În fruntea protestatarilor se află Nicolae Mavrodin, preşedintele Asociaţiei Haiducilor, cel care a obţinut autorizaţie de la Primărie pentru aceste manifestaţii până în 31 ianuarie.

În primele zile de protest, majoritatea participanţilor erau pensionari, acestora alăturându-li-se treptat oameni de toate vârstele, inclusiv studenţi sau suporteri ai unor echipe de fotbal.

Protestele se desfăşoară după acelaşi scenariu în fiecare zi. Astfel, în prima parte, între orele 14.00 şi 17.00, pensionarii sunt cei care protestează, apoi vin la miting şi oameni care şi-au terminat orele de program la serviciu sau orele de curs. Protestatarii vin cu pancarte confecţionate de ei - cei mai mulţi au foi A4 scoase la imprimantă, pe care se pot citi mesaje antiprezidenţiale şi antiguvernamentale, în timp ce unii şi-au scris mesajele cu pixul pe cartoane.

Toţi au aceleaşi nemulţumiri. Ei cer demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Dar, pe lângă aceste solicitări, fiecare are o nemulţumire personală, care îl afectează mai mult.

Dumitru are 40 de ani şi este angajat al CFR. El este nemulţumit de Codul Muncii, dar şi de legea pensiilor, care i-a afectat părinţii, şi poartă o pancartă pe care scrie: "Ne-am săturat".

"Ne-a ajuns cuţitul la os, ne-a îngenunchiat, vrem să plece. Cel mai mult mă nemulţumeşte Codul Muncii, ne-a făcut varză. Legea pensiilor ne-a afectat părinţii. Fac totul de capul lor, nu întreabă pe nimeni, nu ascultă pe nimeni şi nu au niciun gând de plecare de la guvernare", spune bărbatul.

O femeie de 70 de ani, care a fost profesoară, iar în prezent este pensionară, ţine în mâini o foaie A4 pe care scrie cu pixul: "Jos Băsescu". Este nemulţumită în primul rând de diminuarea pensiilor, dar susţine că actualii guvernanţii au distrus mai multe categorii sociale.

"Nouă, pensionarilor, ne-a ajuns cuţitul la os. Am muncit o viaţă întreagă şi ne-au luat din pensii, am ajuns la limita puterii, nu se mai poate aşa. Au distrus medicii, au distrus profesorii, au distrus sănătatea, şi-a bătut joc de toţi, nu se mai poate", a spus pensionara.

O economistă în vârstă de 45 de ani, care a venit la protest cu un fluier, spune că în primul rând doreşte respect de la actualii guvernanţi.

"Vrem respect, în primul rând. Jos Băsescu, Jos Boc, alegeri anticipate. Voi veni aici în fiecare seară, în fiecare zi, până când nu vor mai fi la putere", a spus femeia.

Un bărbat de 36 de ani din mulţime, de meserie sudor, susţine că este nemulţumit de tăierea salariilor, în timp ce un alt bărbat, ce se recomandă Nicolae şi care la 50 de ani este şomer, le reproşează guvernanţilor că au furat prea mult.

Protestatarii sunt nemulţumiţi şi de taxa auto, precum şi de exploatarea de la Roşia Montană.

La manifestaţii au venit şi câţiva reprezentanţi ai Noii Drepte care au criticat întreaga clasă politică şi au susţinut că singura soluţie este formaţiunea pe care ei o reprezintă.

De asemenea, în unele zile, la miting a participat şi patronul hotelului Histria, George Bosânceanu, care a protestat faţă de demolarea unei părţi din unitatea sa. El a avut o pancartă pe care scria: "Ministerul Dezvoltării=Ministerul Demolării".

La începutul acestei săptămâni, printre manifestanţi şi-a făcut apariţia şi primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, care a scandat "Jos Băsescu" şi a dat mâna cu protestatarii.

Cei mai mulţi dintre cei prezenţi în faţa Prefecturii Constanţa au venit în mai multe zile la protest şi spun că sunt hotărâţi să iasă zilnic în stradă pentru a-şi striga nemulţumirile până când Traian Băsescu va pleca.

Manifestările de la Constanţa s-au desfăşurat fără incidente majore, existând un singur moment când s-a aprins o fumigenă şi s-au aruncat câteva petarde.

(Material realizat de Cătălin Legănel, corespondenti@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici