Raed Arafat nu vrea să fie ministru al Sănătăţii

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii dr. Raed Arafat a declarat, vineri, la Alba Iulia, că nu este interesat de postul de ministru al Sănătăţii într-un posibil guvern de tehnocraţi, precizând că vrea să-şi continue activitatea de pe postul actual, pentru dezvoltarea sistemului de urgenţă.

65 afișări
Imaginea articolului Raed Arafat nu vrea să fie ministru al Sănătăţii

Raed Arafat nu vrea să fie ministru al Sănătăţii (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX cum comentează informaţiile apărute în presa centrală potrivit cărora ar urma să preia portofoliul de la Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat a spus că postul care îl interesează este cel pe care îl ocupă în prezent, deoarece "sunt încă multe de făcut în serviciul de urgenţă şi ar fi păcat să se întrerupă sau să se dilueze această activitate".

"Pentru postul de ministru poate ar trebui cineva care să aibă o experienţă mai mare, deoarece, chiar dacă este un ministru tehnocrat, va trebui să lucreze cu toţi factorii politici. Este un post mai mult de coordonare a unui minister şi de implementare a unei strategii. Rolul meu îl văd mai mult pe modul în care acum lucrez, pe implementarea şi dezvoltarea sistemului de urgenţă", a afirmat Raed Arafat.

El a adăugat că vrea să îşi continue activitatea pe care o desfăşoară în prezent, pentru extinderea serviciului de urgenţă, deoarece acesta este domeniul său de expertiză.

Arafat nu a exclus faptul ca în viitor, într-o colaborare cu un nou ministru, să îşi extindă activitatea şi pe alte axe, dacă acest lucru va fi necesar.

"Nu cred că soluţia este să părăsesc ce fac acum şi să ajung în postul de ministru. Nu văd de ce. Cred că soluţia cea mai bună, momentan, cel puţin pentru sistemul de urgenţă este să continuu ce am început" a conchis Arafat.

Raed Arafat a inaugurat, vineri, la Alba Iulia, Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Alba, acesta urmând a avea 36 de paramedici şi trei autospeciale medicale moderne pentru intervenţia de urgenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici