RECENSĂMÂNT 2011: INS va lua CNP-urile de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei doar în ultimă instanţă

Recenzorii au început de miercuri să îşi reactualizeze listele de recensământ pe care nu au completat CNP-ul persoanelor, INS urmând să recurgă la obţinerea acestor date de la alte instituţii doar în ultimă instanţă, a declarat pentru MEDIAFAX şeful Direcţiei de Recensământ din INS, Ştefan Trică.

1217 afișări
Imaginea articolului RECENSĂMÂNT 2011: INS va lua CNP-urile de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei doar în ultimă instanţă

RECENSĂMÂNT 2011: INS va lua CNP-urile de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei doar în ultimă instanţă (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

Şeful Direcţiei de Recensământ a precizat că deşi există posibilitatea legală ca Institutul Naţional de Statistică (INS) să intre în posesia acestor informaţii de la alte instituţii, cum ar fi primăriile sau Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, INS nu se va prevala de ea decât dacă se va constata că aceasta este ultima modalitate de aflare a CNP-urilor.

"În niciun caz nu vrem să apelăm la alte instituţii. Deocamdată nu ne propunem acest lucru, deşi legea permite. CNP-ul există la fiecare primărie, dar e scris de altcineva, nu de persoana în cauză. Noi vrem ca persoana să îl declare", a spus Ştefan Trică.

El a apreciat că în două zile recenzorii ar putea să recupereze CNP-urile persoanelor care fie nu le-au declarat pentru că nu ştiau că este obligatoriu, fie chiar recenzorii nu le-au cerut acest lucru.

"Un bloc înseamnă un sector de recensământ, recenzorilor nu le va lua prea mult timp", a mai spus directorul Direcţiei de Recensământ din INS.

Institutul Naţional de Statistică a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că "programul de înregistrare continuă până la încheierea recenzării pentru întreaga populaţie şi întregul fond de locuinţe pe întreg teritoriu ţării, aşa cum a fost el aprobat în cadrul şedinţei Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, din data de 30.06.2011".

"După încheierea activităţii de înregistrare, în limita de timp disponibilă recenzorii vor reveni la persoanele de la care codul numeric personal nu a fost înregistrat la recenzarea propriu-zisă", potrivit INS.

Formularele se completeaza exclusiv pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate, iar la încheierea înregistrării recenzorul este obligat să prezinte formularul completat celui recenzat, care semnează pentru conformitatea dintre cele declarate şi înregistrarea operată de recenzor.

Miercuri, într-o conferinţă de presă, şeful INS, Vergiliu Voineagu, afirma că declararea CNP-ului la recensământ este obligatorie şi că discuţiile privind lipsa sancţiunilor dacă această informaţie nu este furnizată au fost generate de purtătorul de cuvânt al INS, "pregătit insuficient", care a fost destituit.

Voineagu a mai declarat că persoanele care refuză să-şi declare CNP-ul la recensământ vor fi amendate conform legii, iar cei care nu l-au declarat ca urmare a bâlbei purtătorului de cuvânt al INS vor trebui să-l declare la o doua vizită a recenzorilor.

Persoanele care refuză să-şi declare codul numeric personal (CNP) la recensământ pot fi înregistrate şi fără acesta şi nu riscă absolut nicio sancţiune, declara, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al INS Vladimir Alexandrescu.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a precizat, marţi, că, în cadrul procesului de recenzare, colectarea codului numeric personal este stipulată prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011.

Astfel, articolul 2, alineatul 1 prevede că "persoanele [ ....] sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ", iar "nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi".

Totodată, articolul 12 din OUG 34/2011 prevede că "în vederea asigurării exhaustivităţii înregistrării persoanelor şi a calităţii datelor, la recensământ sunt prelucrate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare".

Potrivit MAI, în procesul de prelucrare a datelor, informaţiile sunt ulterior anonimizate, numele şi prenumele persoanelor nu sunt înscrise în baza de date, iar recenzorii sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici