Reportaj ZF: Cum arată Gara de Nord la un an după ce un articol a scos în evidenţă problemele sale - FOTO

Peroane cu scaune rupte şi chiar lipsă, aceiaşi pereţi crăpaţi şi cu igrasie, chioşcuri pestriţe aşezate la întâmplare, aşa îşi întâmpină călătorii şi în 2013 cea mai mare gară din ţară, Gara de Nord.

589 afișări
Imaginea articolului Reportaj ZF: Cum arată Gara de Nord la un an după ce un articol a scos în evidenţă problemele sale - FOTO

Reportaj ZF: Cum arată Gara de Nord la un an după ce un articol a scos în evidenţă problemele sale

Chiar dacă ZF a prezentat nivelul de degradare al gării şi anul trecut, în iunie, nicio schimbare în bine nu a avut loc de atunci, dova­dă că niciun şef de gară, niciun repre­zentant al companiei CFR SA sau de la Ministerul Transporturilor nu s-a sesi­zat. Asta în condiţiile în care Gara de Nord este una dintre cele mai im­por­tan­te porţi de intrare în Româ­nia şi deci o primă carte de vizită a Bucu­reştiului şi a ţării. În fiecare zi aproa­pe 100 de trenuri pleacă sau ajung în această gară, câteva mii de că­lători trecând pe aici.

"Gara trebuie reamenajată, este ne­voie de ceva mai mult confort pen­tru pasageri. Nici sălile de aşteptare nu ara­tă aşa cum ar trebui, nici spaţiile co­mer­ciale nu se ridică la nivelul aşteptă­ri­lor. Confortul pentru pasageri nu este la ce ne aşteptăm şi cred că tariful pe care îl plătim pe bilete ar trebui să se regă­seas­că şi în aspectul gării", spu­ne Iancu Năs­turel, 52 de ani, avocat, care aştepta marţi pe cineva în Gara de Nord. El afir­mă că a renunţat la a mai circula cu tre­nu­rile din cauza condiţiilor oferite.

"Uitaţi-vă cum plouă în gară, deşi afa­ră nu plouă. Uitaţi-vă cum sunt am­pla­sate chioşcurile şi acestea fac gunoi în gară", spune Năsturel, care subli­nia­ză că în Gara de Nord nu poţi face diferenţa dintre o sală de aşteptare de clasa I şi una de clasa a II-a.

"Sunt multe de făcut. Multe lip­sesc ţării şi multe lipsesc gării şi trans­por­tu­rilor. Gara reflectă condiţia noas­tră, aşa cum este în ţară, aşa este şi în gară", precizează el.

Citeşte continuarea materialului despre Gara de Nord pe zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici