Restricţii în 5 comune din Bihor, unde incidenţa cazurilor de Covid-19 a depăşit 3 la mia de locuitori

1834 afișări
Imaginea articolului Restricţii în 5 comune din Bihor, unde incidenţa cazurilor de Covid-19 a depăşit 3 la mia de locuitori

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bihor a decis sâmbătă instituirea unor restricţii în cinci comune din judeţ, în care rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de Covid a depăşit 3 la mia de locuitori.

Potrivit deciziei CJSU Bihor, este vorba de comunele Sântandrei (6,25), Toboliu (4,54), Bratca (3,97), Sânmartin (3,24) şi Hidişelu de Sus (3,19).

Astfel, în aceste localităţi este obligatorie purtarea măştii atât în interior, cât şi în toate spaţiile deschise, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani, este suspendată activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interior, dar este permisă livrarea la domiciliu, este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc şi sunt suspendate activităţile cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

De asemenea, în localităţile Oradea, Beiuş, Aleşd, Marghita, Săcădat, Suplacu de Barcău, Căbeşti, Drăgeşti, Nojorid, Oşorhei, Olcea, Copăcel, Girişu de Criş, Bunteşti, Holod, Abrămuţ, Cetariu, Şinteu, Remetea, Cefa, Paleu, Sânnicolau Român, Spinuş, Şuncuiuş şi Lugaşu de Jos incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor a fost mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

În aceste localităţi activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interior este permisă fără a depăşi 30% şi este limitată la intervalul orar 06.00-22.00, activitatea cu publicul a cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, precum şi a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă.

Măsurile luate sâmbătă în şedinţa CJSU sunt în vigoare de duminică, de la ora 00.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici