- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (11.04.2013, 15:24)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ROBERT CAZANCIUC, propus în funcţia de ministru al Justiţiei. Băsescu a semnat decretul prin care Cazanciuc este eliberat din funcţia de procuror
Premierul Victor Ponta i-a anunţat, joi, pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii că îl propune pe Robert Cazanciuc, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, în funcţia de ministru al Justiţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care Robert Cazanciuc, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie, ca urmare a demisiei.
2595 afișări
ROBERT CAZANCIUC (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)
UPDATE: Preşedintele Băsescu a semnat decretul prin care Cazanciuc este eliberat din funcţia de procuror
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 11 aprilie, Decretul prin care domnul Robert-Marius Cazanciuc, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie, ca urmare a demisiei, începând cu data de 15 aprilie 2013", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Ponta: Voi propune numirea lui Cazanciuc după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură
Premierul Victor Ponta a declarat la CSM că va propune numirea lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei după ce va fi emis decretul de eliberare din magistratură a acestuia, Plenul CSM luând act de demisia lui din funcţia de procuror.
Victor Ponta a spus că a participat la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a fost legal constituită, şi a votat toate punctele de pe ordinea de zi.
Premierul a mai spus că a solicitat Plenului CSM suplimentarea ordinii de zi cu analizarea cererii de demisie din magistratură a lui Robert Cazanciuc, solicitare care a fost aprobată.
Ponta a precizat că această cerere va fi trimisă preşedintelui pentru emiterea decretului de eliberare din funcţie, după care va face propunerea de numire a lui Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei.
Citeşte şi:
Cine este ROBERT CAZANCIUC, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei. DECLARAŢIA DE AVERE
Ponta: L-am informat pe preşedinte despre propunerea pentru MJ, nu a avut niciun fel de obiecţie
"Astăzi, de dimineaţă, l-am sunat pe preşedinte, pentru că, după cum ştiţi foarte bine, preşedintele trebuie să accepte cererea de numire în funcţie, l-am informat, nu a avut niciun fel de obiecţie şi imediat ce se emite decretul de eliberare din funcţia de magistrat - pentru că nu vroiam să se creeze o posibilă stare de incompatibilitate -, după aceea se poate emite decretul şi se depune jurământul", a spus Ponta.
El a mai spus că a optat pentru Robert Cazanciuc la conducerea Ministerului Justiţiei pentru că este magistrat şi şi-a dorit să asigure o stare de stabilitate la această instituţie.
"Este magistrat, a activat şi după cum ştiţi, din 2009, ca secretar general al MAE şi mi-am dorit să asigurăm o stare de stabilitate şi la minister", a menţionat Ponta.
Surse oficiale declarau anterior că Robert Cazanciuc, actualul secretar general al MAE, este luat în calcul pentru a prelua funcţia de ministru al Justiţiei, deţinuţă în prezent, interimar, de premierul Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a participat, joi, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, la şedinţa de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Robert Cazanciuc este în prezent secretar general al MAE.
Cazanciuc a fost, din 1995 până în 1998 procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria SAI, iar din 1998 s-a transferat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, unde a lucrat timp de doi ani ca procuror în cadrul Biroului pentru relaţia cu mass-media. Din 2000 până în 2001 a fost purtător de cuvânt al aceluiaşi Parchet, elaborând în această perioadă primul ghid de relaţii cu presa al Ministerului Public
din România.
În perioada 2001-2004 Robert Cazanciuc a fost director general şi apoi subsecretar de stat în cadrul Corpului de Control al primului ministru. Ca subsecretar de stat a coordonat echipa de elaborare a Acordului de cooperare administrativă cu OLAF.
În 2004 a fost numit secretar de stat la Departamentul Implementare Programe şi Ajustare Structurală, iar în 2005 a fost director general adjunct la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Apoi, până în 2008, a fost procuror şef al Biroului pentru relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Citește pe alephnews.ro: Neuralink caută a doua persoană pe care să testeze cipul cerebral. Primul pacient implantat spune că cipul „i-a schimbat viața”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a recuperat în Rafah trupurile a 3 ostatici răpiți de Hamas în atacul din 7 octombrie, inclusiv trupul lui Shani Louk. Imaginile cu tânăra inconștientă într-o mașină a Hamas au făcut înconjurul lumii
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Un bărbat deghizat în FEMEIE a reușit să fure 20.000 de lei de la indivizii pe care îi seducea: „M-a abordat o doamnă, m-a hipnotizat pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 18:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan" / UE sancţionează patru ziare ruseşti / Rusia a confiscat 463 de milioane de euro de la Unicredit / 4.500 de prizonieri ucraineni sunt pe cale să se înroleze în schimbul eliberării condiţionate
-
ieri, 17:14
Jocurile Olimpice ar putea opri războiul din Ucraina. Putin a discutat subiectul cu Xi