Şedinţele de judecată, suspendate două ore la TB şi la judecătoriile din Capitală şi Ilfov

Şedinţele de judecată au fost suspendate, marţi, timp de două ore, magistraţii şi personalul auxiliar de la Tribunalul Bucureşti (TB) şi de la judecătoriile din Capitală şi din judeţul Ilfov fiind nemulţumiţi de retragerea sporului de 50% de suprasolicitarea neuropsihică.

51 afișări
Imaginea articolului Şedinţele de judecată, suspendate două ore la TB şi la judecătoriile din Capitală şi Ilfov

Tribunalul Bucureşti (Imagine din arhivă; Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Şedinţele de judecată au fost suspendate la Tribunalul Bucureşti şi la judecătoriile celor şase sectoare, precum şi la cele din Ilfov, Cornetu şi Buftea.

Magistraţii urmează să decidă cu privire la măsurile pe care le vor lua din cauza retragerii sporului de 50% în şedinţele asociaţiilor şi adunărilor magistraţilor, dar şi în funcţie de hotărârile Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Tribunalului Bucureşti, şedinţele au fost suspendate din cauza nemulţumirii magistraţilor faţă de retragerea sporului de 50% de suprasolicitare neuropsihică şi faţă de felul în care Ministerul Justiţiei coordonează sistemul judiciar.

"Magistraţii din cadrul Judecătoriilor sectoarelor 1-6, Buftea şi Cornetu, precum şi cei din cadrul Tribunalului Bucureşti îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de modul în care Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti înţelege să fie preocupat de funcţionarea sistemului judiciar, în ansamblul său", se arată în debutul comuncatului.

Pentru 2009, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a aprobat pentru Tribunalul Bucureşti un buget de 47 la sută, ulterior diminuat la 44%, prin comparaţie cu exerciţiul bugetar al anului 2008, "ceea ce a condus la disfuncţionalităţi grave în desfăşurarea activităţii, nemulţumiri din partea magistraţilor şi la crearea unei percepţii eronate în rândul opiniei publice", se mai arată în comunicat.

"Ultima măsură adoptată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în sensul diminuării drepturilor salariale lunare cu 50% se înscrie în aceeaşi linie sfidătoare la adresa justiţiei, fiind încălcată independenţa magistraţilor, pentru că independenţa înseamnă inclusiv independenţă financiară", susţin semnatarii comunicatului.

De asemenea, magistraţii au apreciat că reducerea în această manieră a drepturilor salariale încalcă hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, înscrise în carnetele de muncă, chiar în baza corespondenţei derulate cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

În final, magistraţii arată că, deşi până în prezent, au apelat la mijloace procedurale legale pentru apărarea drepturilor lor, deja recunoscute, urmează ca formele de exprimare a nemulţumirii să evolueze în funcţie de "răspunsul pe care autorităţile înţeleg să îl transmită într-un stat de drept, democratic şi social, integrat în Uniunea Europeană".

Magistraţii au cerut suspendarea ordinului de retragere a sporului de 50% de suprasolicitare

Vicepreşedintele Tribunalului Capitalei, Laura Andrei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că magistraţii au cerut suspendarea ordinului ministrului Justiţiei prin care s-au retras sporul de 50% de suprasolicitare neuropsihică.

Laura Andrei a declarat că nemulţumirea magistraţilor nu este legată doar de eliminarea sporului de 50% de suprasolicitare neuropsihică sau a drepturilor salariale, ci şi de faptul că, prin reducerea bugetului, Cătălin Predoiu a lăsa instanţele "în ghiarele creditorillor", Poşta refuzând să facă orice procedură de citare, în timp ce sediile instanţelor sunt ameninţate de furnizorii de utilităţi, fiind posibilă sistarea acestora.

"Noi am atacat ordinul ministrului prin proceduri administrative, iar la Curtea de Apel Bucureşti am cerut suspendarea acestui ordin", a adăugat vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici