Şeful Departamentului Schengen din MAI: Sperăm ca în septembrie să se decidă ridicarea frontierelor maritime şi aeriene

Şeful Departamentului Schengen din MAI Marian Tutilescu a declarat, joi, referitor la aderarea la Spaţiul Schengen, că speră ca o primă decizie privind ridicarea controalelor la frontierele maritime şi aeriene să fie luată în luna septembrie.

184 afișări
Imaginea articolului Şeful Departamentului Schengen din MAI: Sperăm ca în septembrie să se decidă ridicarea frontierelor maritime şi aeriene

Şeful Departamentului Schengen din MAI: Sperăm ca în septembrie să se decidă ridicarea frontierelor maritime şi aeriene (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Responsabilităţile care au revenit României la Marea Neagră au căpătat de la o etapă la alta un grad mai mare de consistenţă, în raport şi de evoluţia României, mai întâi ţară membră NATO, apoi ţară membră a UE, iar în ultima perioadă de timp candidată pentru aderarea la Spaţiul Schengen", a spus Tutilescu la conferinţa cu tema "Politici europene la Marea Neagră: Consolidarea cooperării regionale".

El a adăugat că speră ca dezideratul privind aderarea la Schengen să se materializeze printr-o primă decizie, în luna septembrie, de ridicare a controalelor la frontierele maritime şi aeriene.

"Sperăm ca acest ultim deziderat (aderarea la Spaţiul Schengen - n.r.) să se finalizeze printr-o primă decizie ce se va lua anul acesta în septembrie privind ridicarea controalelor la frontierele maritime şi aeriene, aşa încât formatul de colaborare din perspectiva România ca ţară membră Schengen să fie unul şi mai consistent", a spus Tutilescu.

Liderii UE au stabilit recent că decizia privind momentul aderării României şi Bulgariei la Schengen va fi luată în septembrie, pe fondul blocajului exercitat de Olanda.

Guvernul olandez susţine că România şi Bulgaria nu au înregistrat suficiente progrese în combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici