- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senat: Alocaţiile pentru copii, stabilite în funcţie de veniturile familiilor
Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă potrivit căreia cuantumul alocaţiei de stat pentru copii va fi stabilit în funcţie de veniturile salariale ale familiilor, variind între 25 şi 5 la sută din valoarea salarului de bază minim brut pe ţară.
Senat: Cuantumul alocaţiei pentru copii, stabilit în funcţie de veniturile familiilor (Imagine:Mediafax Foto)
Iniţiativa legislativă, elaborată de un grup de parlamentari PNL, senatorii Constantin Sever Cibu, Emilian Valentin Frâncu, Cezar Mircea Măgureanu, Vasile Mustăţea, Vasile Nedelcu şi deputaţii Octavian-Marius Popa şi Horea-Dorin Uioreanu, a fost adoptată după ce liderii tuturor grupurilor parlamentare au convenit să susţină actul normativ în pofida raportului de respingere propus plenului de Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială.
Propunerea legislativă pentru modificarea legii 61/19931 privind alocaţia de stat pentru copii primise un raport de respingere din partea membrilor comisiei, care apreciaseră că acordarea alocaţiei este un drept universal al copilului consfinţit de Constituţie şi nu a părinţilor şi, ca atare, acordarea acesteia în funcţie de veniturile părinţilor creează discriminări între copii şi încalcă prevederile legii fundamentale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Hamas acceptă propunerea de încetare a focului prezentată de Egipt și Qatar / Israelul începe ofensiva în Rafah
-
Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă
-
Israelul a început o operaţiune în Rafah / Este ultimul bastion al Hamas în Gaza / Netanyahu: Propunerea Hamas este departe de a satisface cererile Israelului
-
Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
Potrivit prevederilor iniţiativei legislative, cuantumul lunar al alocaţiei de stat pentru copii ar urma să fie majorat anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi protecţiei Sociale.
Astfel, alocaţiile copiilor vor fi următoarele:
- 25 la sută din valoarea salarului de bază minim brut pe ţară pentru copiii care provin din familiii cu venituri salariale mai mici de 1500 de lei,
- 20 la sută din valoarea salarului de bază minim brut pe ţară pentru copiii din familiile cu venituri salariale între 1.500 şi 2.500 de lei,
- 15 la sută din valoarea salarului de bază minim brut pentru copiii ale căror familii realizează venituri salariale între 2.500 şi 3.500 de lei,
- 10 la sută din valoarea salarului de bază minim brut pe ţară pentru copii care provin din familiii cu venituri salariale între 3.500 şi 6.000 de lei,
- 5 la sută din valoarea salarului de bază minim brut pe ţară pentru copiii ale căror familii realizează venituri salariale de peste 6.000 de lei alocaţia
Iniţiativa legslativă, care are caracter organic, a fost dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 02:02
Universitatea Craiova o învinge pe FCSB şi încinge lupta pentru locul 2 în Superligă
-
astăzi, 02:00