- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.04.2015, 15:42)
- Andrei Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Soţia sirianului şi amantul acesteia au plănuit două săptămâni uciderea lui Haj Saleh
Asasinarea sirianului Haj Saleh Moustafa a fost plănuită de soţia lui şi de amantul acesteia cu două săptămâni înainte, timp în care, până să decidă să-i pună somnifere în mâncare, cei doi au luat în calcul să-l otrăvească cu sodă caustică sau să-l omoare în bătaie, potrivit unor surse judiciare.
1287 afișări
Soţia sirianului şi amantul acesteia au plănuit două săptămâni uciderea lui Haj Saleh
Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că Haj Saleh Moustafa şi Maria Andreea Pătraşcu s-au căsătorit în 1996, dar mariajul lor a fost, încă de la început, unul şubred, măcinat de neînţelegeri, generate de presupuse infidelităţi ale sirianului. La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, femeia l-ar fi cunoscut, prin intermediul unei reţele de socializare, pe Alfons Gabriel Arhire, iar cei doi ar fi început o relaţie amoroasă.
Ulterior, la începutul lunii decembrie a anului trecut, Andreea Maria Pătraşcu ar fi descoperit, în telefonul soţului său, mai multe mesaje pe care acesta le schimbase cu o femeie "Karina", despre care a dedus că ar fi o amantă pe care bărbatul o avea la Constanţa. Cei doi ar fi discutat despre ea în termeni jignitori, motiv pentru care Andreea Pătraşcu l-ar fi sunat pe Alfons Gabriel Arhire şi i-ar fi spus ce scria în mesaje.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pregătește China o „invazie” a roboților umanoizi? Un videoclip viral care a „îngrozit” internetul dezvăluie cât de avansați sunt chinezii în A.I. și în tehnologia robotică
-
Dinamo bate şi merge la baraj cu Csikszereda. Voluntari şi FCU Craiova retrogradează direct
-
Premierul georgian vrea în continuare aşa-numita lege a "agenţilor străini", în ciuda protestelor
-
Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a
Citeşte şi:
Cazul sirianului găsit mort în portbagaj: Haj Saleh a fost otrăvit de soţie. Cadavrul, transportat de amantul acesteia cu maşina în care a fost găsit
Citeşte şi:
Bratu: Soţia sirianului Haj Saleh lucrează la Inspecţia Muncii şi nu a făcut niciodată probleme
Alfons Gabriel Arhire i-ar fi spus amantei sale că sirianul trebuie omorât neapărat, iar de atunci cei doi au început să pună la punct planul crimei. Aceştia s-ar fi gândit iniţial să-l otrăvească pe sirian cu sodă caustică sau să-l omoare în bătaie, însă în cele din urmă ar fi stabilit că cea mai bună variantă ar fi să-l adoarmă, iar apoi să-l asfixieze, au precizat sursele citate.
În 13 decembrie 2014, Andreea Pătraşcu a ieşit în parc împreună cu soţul său şi cu copilul lor de nouă ani. Când au revenit acasă, femeia a pus masa, după care i-a făcut sirianului un ceai, în care i-ar fi pus mai multe somnifere. După ce bărbatul a adormit, Andreea Pătraşcu şi-ar fi sunat amantul, care i-a recomandat să-l sufoce cu perna. Aceasta i-a răspuns că nu poate şi l-a sunat din nou, de dimineaţă, comunicându-i faptul că Haj Saleh Moustafa nu s-a trezit. Ulterior, aceasta a dus copilul la mama ei şi l-a chemat pe Arhire, care a luat o pernă şi l-a asfixiat pe sirian, au arătat sursele apropiate anchetei.
Procurorii au mai stabilit că, în 14 decembrie, Andreea Pătraşcu şi amantul ei ar fi băgat cadavrul într-un sac, iar apoi într-un geamantan tip troler, iar pentru a nu lăsa amprente, au purtat mănuşi.
"În seara de 13.12.2014, în timp ce se afla în imobilul de domiciliu, inculpata Pătraşcu Maria Andreea i-a dat victimei H.S.M., soţul său, produse medicamentoase cu efect tranchilizant, pe care le-a introdus, fără cunoştinţa victimei, în alimentele consumate de către aceasta la masa de seară, după care, în dimineaţa zilei de 14.12.2014, împreună cu inculpatul Arhire Alfons Gabriel, profitând de starea de neputinţă de a se apăra în care se afla victima, a exercitat acte de violenţă asupra acesteia, care au condus la deces. După comiterea faptei, cei doi inculpaţi au abandonat cadavrul victimei într-un troler din portbagajul unui autoturism marca Opel Vectra, pe care l-au parcat în Bucureşti, şos. Pantelimon, Sector 2", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru MEDIAFAX, că Andrea Pătraşcu şi amantul său ar fi încercat să facă să pară că a fost vorba de o răzbunare de tip mafiot. Aceştia ar fi sperat că principalii suspecţi vor fi reprezentaţii unor firme din domeniul hotelier, la care Haj Saleh Moustafa avea nişte datorii.
Conform anchetatorilor, mobilul crimei nu a fost încă stabilit cu exactitate, în condiţiile în care declaraţiile celor doi sunt contradictorii.
În timp ce Arhire susţine că omorul a fost comis "din dragoste", femeia a declarat că, după ce a citit mesajele dintre sirian şi amanta lui, se "temea" pentru viaţa ei, mai ales că, spune ea, Haj Saleh Moustafa era un om violent, care o bătea des.
Andreea Pătraşcu şi Arhire Alfons Gabriel au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, vineri, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, la propunerea procurorilor Parchetului Capitalei, care îi acuză de omor.
Cadavrul sirianului Haj Saleh Moustafa a fost găsit în 8 aprilie, într-o geantă aflată în portbagajul unei maşini cu număr de Constanţa, înscrisă pe numele societăţii Perla Majestic, care era parcată pe Şoseaua Pantelimon, vizavi de Secţia 9 de Poliţie.
Bărbatul fusese dat dispărut, de amanta lui, în ianuarie, deşi nu se mai ştia nimic despre el din 14 decembrie 2014.
Poliţiştii au deschis portbagajul în care a fost găsit cadavrul sirianului după ce au fost anunţaţi de nişte muncitori care lucrau în zonă şi care trebuiau să mute maşina că au simţit un miros puternic. Trupul sirianului era într-o stare avansată de putrefacţie, dar nu fusese tranşat, ci aşezat în aşa fel încât să încapă în geantă, acesta fiind îmbrăcat cu costum, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Soţia sirianului Haj Saleh era consilier la Inspecţia Muncii. Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Andreea Maria Pătraşcu lucrea la Departamentul Relaţii Internaţionale, iar ca angajat nu a creat niciodată probleme.
Arhire, fost director al unei firme de consultanţă, specializat în securitate şi sănătate în muncă, este absolvent al Facultăţii de Drept şi al Seminarului Teologic Liceal Bucureşti. Acesta a fost căsătorit de trei ori şi este tatăl a doi copii.
Haj Saleh Moustafa, în vârstă de 52 de ani, locuia în Bucureşti, într-un bloc situat într-un complex rezidenţial, însă avea reşedinţa în localitatea constănţeană Năvodari, el deţinând două societăţi comerciale.
Potrivit reprezentanţilor societăţii Perla Majestic, Haj Saleh Moustafa este un fost colaborator al uneia dintre firmele grupului. Haj Saleh, absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, stătea în România de aproximativ 20 de ani, era căsătorit şi avea un copil de nouă ani.
Citește pe alephnews.ro: Cum te menții sănătos? O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Citește pe www.zf.ro: ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Arabia Saudită vrea să intre din nou în Cartea Recordurilor. Planifică să construiască cea mai lungă piscină infinită din lume
ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o văd
PROSPORT.RO
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
CANCAN.RO
Oana Sârbu, DEZVĂLUIRI din culisele „Liceenilor”: „Din zeci de fete care au participat...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
Thomas Tuchel, antrenorul lui Bayern, a evitat discret întâlnirea cu fanii după meciul cu Wolfsburg
-
ieri, 22:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 809. Forţele ruse desfăşoară operaţiuni ofensive de-a lungul graniţei ruso-ucrainene / Mii de ucraineni au fugit din regiunea Harkov / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Volgograd