- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.08.2013, 16:37)
- Catalina Cocolos
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Trei membri ai clanului Corduneanu şi alţi doi interlopi, trimişi în judecată
Liderul clanului Corduneanu, Constantin Corduneanu, doi dintre fraţii săi şi alţi doi interlopi au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
315 afișări
rei membri ai clanului Corduneanu şi alţi doi interlopi, trimişi în judecată (Imagine: Mediafax Foto)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi i-au trimis în judecată pe Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), aflat în stare de arest, pentru complicitate la trafic de influenţă şi deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, şi pe fraţii săi, Constantin Corduneanu, liderul clanului, şi Vasile Călin (fost Corduneanu) pentru favorizarea infractorului.
În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe interlopul Tiberiu Francisc Cristodorescu pentru trafic de influenţă, şi pe Gheorghe Clapon pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi ultraj, şi aceştia aflându-se în arest.
Soţia lui Clapon, Tatiana Rodica Clapon, şi un apropiat al clanului Corduneanu, Silviu Iulian Gâtlan, au fost acuzaţi de mărturie mincinoasă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Regele Charles a vorbit despre efectele adverse ale tratamentului pentru cancer, în timpul unei vizite în Hampshire. Monarhul îi transferă oficial Prințului William rolul de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei
-
Războiul din Ucraina, ziua 811. WSJ: Capacitatea armatei ucrainene de a intercepta atacurile cu rachete a scăzut / Blinken efectuează o vizită la Kiev
-
OpenAI lansează „GPT-4o”, fratele mai mic şi mai deştept al lui GPT-4
-
Ion Cristoiu: Cînd comuniştii folosesc mijloacele de comunicare de tip burghez
De asemenea, procurorii au trimis în judecată şi societatea Ambra Line Production SRL Iaşi pentru spălare de bani
Potrivit rechizitoriului, în perioada mai - iunie 2013, Cristodorescu şi Clapon, cu sprijinul lui Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), au pretins de la denunţătoarea Mihaela Pavăl (fostă Moise), judecată într-un dosar penal aflat în apel pe rolul Curţii de Apel Iaşi pentru trafic de persoane şi condamnată în primă instanţă la şapte ani de închisoare, 40.300 de euro, din care au primit, în două tranşe egale, 40.000 de euro.
Aceştia, susţin anchetatorii, ar fi lăsat-o pe denunţătoare să creadă "că au influenţă asupra membrilor completului de judecată pentru a-i determina să îi înjumătăţească pedeapsa şi să îi modifice regimul din executare în suspendarea condiţionată a executării pedepsei".
Inculpaţii i-ar fi promis Mihaelei Pavăl că vor interveni pe lângă judecătorii Dan Anton şi Elena Scriminţchi, din cadrul Curţii de Apel Iaşi.
"În contul medierii realizate, inculpatul Rusu Gheorghe a pretins, la rândul său, de la persoana denunţătoare, suma de 1.000 euro, din care a primit la data de 19 iunie 2013 suma de 400 lei", susţin procurorii în actul de sesizare al instanţei.
Potrivit anchetatorilor, pe 18 iunie 2013, Gheorghe Clapon a schimbat în lei 4.150 euro, reprezentând o parte din suma ce a făcut obiectul traficului de influenţă şi a depus în numerar în contul firmei la care este asociat unic şi administrator, SC Ambra Line Production SRL Iaşi, suma de 17.200 de lei provenită din schimbul valutar cu titlu de "creditare firmă". Banii ar fi fost folosiţi pentru achitarea debitului către un furnizor al firmei.
"La data de 19 iulie 2013, în timp ce era escortat la Tribunalul Iaşi de o echipă formată din agenţi de poliţie, inculpatul Clapon Gheorghe a reacţionat violent, intenţionând să îl atace pe şeful escortei şi ameninţându-l cu lovirea", mai susţin procurorii în documentul citat.
Potrivit rechizitoriului, Tatiana Rodica Clapon şi Silviu Iulian Gâtlan, audiaţi ca martori în acest dosar pe 11 iulie, "au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi".
De asemenea, Vasile Călin (fost Corduneanu) ar fi făcut presiuni asupra Mihaelei Pavăl pentru a o determina să nu formuleze un denunţ şi să nu facă demersuri pentru recuperarea sumei de 40.000 de euro dată lui Cristodorescu şi lui Clapon "dându-i asigurări că aceştia au influenţă reală asupra membrilor completului de judecată şi că denunţătoarea va obţine înjumătăţirea pedepsei şi suspendarea executării".
"În acelaşi scop, la data de 8 iulie 2013, Călin Vasile a mediat o întâlnire (la care a şi participat) a persoanei denunţătoare cu inculpatul Cristodorescu Tiberiu-Francisc", mai arată procurorii.
În cursul investigaţiilor, în maşina lui Gheorge Rusu au fost găsite 17 cartuşe fără glonţ cu bile de cauciuc, obiecte ce fac parte din categoria armelor şi muniţiilor neletale supuse autorizării.
Dosarul va fi jduecat de Tribunalul Iaşi.
Gheorghe Rusu, Vasile Călin, Constantin Corduneanu, Tiberiu Cristodorescu şi Gheorghe Clapon sunt cunoscuţi membri ai lumii interlope ieşene, vizaţi şi în alte dosare.
Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), Vasile Călin, Constantin Corduneanu, alţi trei fraţi şi Silviu Gâtlan sunt judecaţi împreună cu alte 20 de persoane într-un alt dosar, de crimă organizată, aflat pe rolul Tribunalului Maramureş.
În 5 iulie 2010, procurorii DIICOT Iaşi au trimis în judecată 27 de membri ai clanului Corduneanu, inclusiv pe liderul grupării, Constantin Corduneanu, pentru şantaj, înşelăciune, trafic de persoane şi spălare de bani.
Tiberiu Cristodorescu, împreună cu alţi cinci inculpaţi, a fost trimis în judecată, în 2007, de procurorii anticorupţie ieşeni, pentru prejudicierea statului cu echivalentul a 4,5 milioane de euro, prin afaceri ilegale cu produse petroliere. Cei şase au fost achitaţi de Tribunalul Iaşi, sentinţa fiind menţinută de Curtea de Apel Iaşi, dar procurorii au contestat decizia la instanţa supremă. Primul termen al recursului este 31 octombrie.
Potrivit anchetatorilor, în septembrie 2005, Vasile Rodideal, naşul lui Gheorghe Mararu - împuşcat în 2010 într-o cafenea din Piatra Neamţ -, ar fi pus la cale asasinarea fostului său partener de afaceri Tiberiu Cristodorescu.
Potrivit anchetatorilor, în septembrie 2005, Rodideal, împreună cu Dumitru Chetreanu, ar fi contactat trei cetăţeni din Republica Moldova care urmau să facă rost de un dispozitiv exploziv acţionat de la distanţă pentru a-l asasina pe ieşeanul Cristodorescu. În 17 ianuarie 2011, liderul interlop Vasile Rodideal a fost condamnat definitiv la 15 ani de detenţie, iar complicele său, Dumitru Chetreanu, la 14 ani, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Gheoprghe Clapon a fost trimis în judecată de procurorii DNA Iaşi, în decembrie 2011, alături de alte nouă persoane şi şapte firme, într-un dosar de înşelăciune prin vânzarea fictivă a unor utilaje industriale şi spălare de bani de peste un milion de euro. Clapon, asociat unic şi administrator al SC Clapon Construct SRL Iaşi, a fost acuzat de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. OpenAI lansează „GPT-4o”, fratele mai mic și mai deștept al lui GPT-4. Cu ce impresionează noul model A.I., gratuit pentru toți utilizatorii
Citește pe www.zf.ro: ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Melinda French Gates părăsește Fundația Gates, la peste 20 de ani de la înființarea ei. Cum a reacționat Bill Gates
ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
PROSPORT.RO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe