- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.09.2012, 13:20)
- Andrei Dumitrescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Trenul Orient Express a plecat din Sighişoara cu trei geamuri sparte
Şeful trenului Orient Express a anunţat, luni dimineaţă, la numărul 112, la scurt timp după ieşirea din Sighişoara, că mai multe geamuri au fost sparte, ancheta în acest caz fiind făcută de Poliţia Transporturi, în gara de la Curtici, neputându-se stabili dacă acestea au fost distruse intenţionat.
4001 afișări
Trenul Orient Express (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Potrivit unor surse din Poliţie, ancheta a fost deschisă după ce, luni dimineaţă, şeful trenului Orient Express a anunţat că două geamuri au fost sparte.
Poliţiştii Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Mureş au început imediat cercetarea, însă ancheta a fost îngreunată de faptul că, până la Curtici, judeţul Arad, trenul a oprit o singură dată, la Simeria, unde a staţionat numai cinci minute, timp insuficient pentru cercetarea la faţa locului. Ca urmare, fotografiile şi măsurătorile s-au făcut în gara de la Curtici, unde s-a constatat că, de fapt, sunt trei geamuri sparte, la vagoanele 12, 13 şi 14, însă nu s-a putut stabili dacă acestea au fost distruse în mod intenţionat sau dacă pe drum a avut loc un accident provocat din cauze ce urmează să fie identificate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Irakul incriminează relaţiile între persoane de acelaşi sex. Pedeapsa maximă este 15 ani de închisoare
-
Hamas a publicat un videoclip în care apar doi ostatici din Gaza
-
Atentatul de la Moscova. A fost arestată a 12-a persoană
-
Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a
Potrivit anchetatorilor, nu există martori care să fi văzut momentul în care geamurile au fost sparte.
Trenul Orient Express a revenit, sâmbătă, de la Istanbul la Gara de Nord din Bucureşti, de unde a plecat duminică spre Budapesta, având programată o oprire turistică de aproximativ cinci ore în Sinaia.
Firma Venice Simplon Orient Express organizează în fiecare an, începând din 2000, călătoria cu acest tren special, pe ruta Paris - Viena - Budapesta - Sinaia - Bucureşti - Varna - Istanbul - Bucureşti - Sinaia - Budapesta - Viena - Veneţia.
O călătorie cu Orient Express pe segmentul Istanbul - Veneţia costă, anul acesta, 10.540 de euro, iar în 2013 va ajunge la peste 14.000 de euro, potrivit preţurilor afişate online.
Orient Express a pornit în prima sa călătorie în octombrie 1883. Tras de locomotivă cu aburi, trenul a plecat de la Paris, a traversat Alpii, a trecut prin Budapesta şi Bucureşti şi s-a oprit la Constantinopol. Orient Express a purtat, de-a lungul timpului, tot felul de personaje, de la celebrităţi la indivizi consideraţi dubioşi. Anii '20 au fost perioada în care Orient Express s-a bucurat de maximum de popularitate. Pornind de la poveştile care înconjurau acest tren şi pe călătorii lui, în acea perioadă, celebra autoare Agatha Christie a scris romanul de succes "Crima din Orient Express", care, ulterior, a fost ecranizat pentru marele ecran.
Citește pe alephnews.ro: Die Welt a publicat acordul de pace pe care Ucraina și Rusia l-ar fi putut semna încă din aprilie 2022
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Taylor Swift și Travis Kelce au fost văzuți în Las Vegas Strip. Cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
CANCAN.RO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe