Tunurile de produs zăpadă artificială, puse în funcţiune la Azuga. Care este stratul de zăpadă pe pârtie

Administratorii domeniului schiabil din Azuga au decis să pună în funcţiune tunurile de produs zăpadă artificială, având în vedere că temperaturile au fost optime pentru pornirea instalaţiilor. Luni, stratul de omăt, mai ales că a şi nins, măsoară, pe pârtia Cazacu, 20 de centimetri.

1139 afișări
Imaginea articolului Tunurile de produs zăpadă artificială, puse în funcţiune la Azuga. Care este stratul de zăpadă pe pârtie

Tunurile de produs zăpadă artificială, puse în funcţiune la Azuga. Care este stratul de zăpadă pe pârtie

Administratorul pârtiilor din Azuga, Claudiu Ivaşcu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tunurile de produs zăpadă artificială au fost pornite pe pârtia Cazacu, după efectuarea reglajelor şi probelor. Stratul de omăt, în partea inferioară a pârtiei, este de aproximativ 20 de centimetri, fiind mai mare în partea de sus, având în vedere că a şi nins.

“Avem puse în funcţiune opt tunuri fixe, automate, 4 mai mici şi alte cinci tot fixe dar care nu sunt automate. Dăm cu zăpadă artificială să facem stratul mai mare. Lucrăm pentru înzăpezire la pârtia Cazacu, la Sorica mai avem o lucrare de terminat. Încercăm să acoperim toată pârtia Cazacu”, a declarat Ivaşcu.

În general, tunurile sunt puse în funcţiune noaptea când sunt temperaturi optime, de cel puţin -6, -8 grade Celsius.

Administratorii domeniului schiabil vor ca pârtia Cazacu să fie practicabilă de 1 decembrie.

Un iubitor al sporturilor de iarnă, un tânăr din Azuga, nu a putut rezista tentaţiei şi a făcut deja prima tură cu schiurile, din această iarnă.

“Am făcut deja o tură. Singur pe pârtie, prima tură, zăpadă. Abia aşteptam. Mi-am luat schiurile şi direct pe pârtie am fost. A fost foarte fain”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Pintenaru.

Pârtia Cazacu are o lungime de 2.200 de metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici