- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Udrea: Medicii care prescriu cure balneare înainte de tratament medicamentos ar putea fi răsplătiţi
Medicii români ar putea fi răsplătiţi de Ministerul Sănătăţii în cazul în care le vor prescrie pacienţilor cu afecţiuni respiratorii sau reumatice să urmeze cure balneare înainte de a li se recomanda tratament medicamentos, prevederea urmând să fie cuprinsă în legea balneologiei, afirmă Elena Udrea.
Udrea: Medicii care prescriu cure balneare înainte de tratament medicamentos ar putea fi răsplătiţi (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
Udrea a declarat, duminică, la Salina Turda, că această prevedere este susţinută de Ministerul Turismului, pentru că ajută la dezvoltarea turismului balnear.
"În preocupările noastre de a dezvolta turismul balnear a intrat şi introducerea în legea balneologiei a posibilităţii ca medicii de familie să fie răsplătiţi dacă prescriu în primul rând cură balneară şi apoi tratament medicamentos", a afirmat Udrea.
Ministrul Turismului a precizat că Ministerul Sănătăţii va fi cel care va stabili modul în care medicii vor fi răsplătiţi pentru acest gest.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vrei să știi dacă te înșală? Vezi ce mașină conduce. 60% dintre bărbați au făcut sex în mașină, iar jumătate erau căsătoriți, arată un studiu din UK
-
Adrian Sârbu: România e condusă în interesul de partid şi în interesul afin al primarului / Sunt 12.000 de bugetari în primăriile din Bucureşti care trăiesc din banii noştri
-
Volodimir Zelenski îi îndeamnă pe Joe Biden şi Xi Jinping să participe la conferinţa pentru pace din Elveţia
-
Care sunt candidaţii la Primăria Capitalei care refuză confruntarea pe o temă sensibilă: mediul şi calitatea vieţii
"Medicii de familie au un procent de la CNAS în funcţie de câţi pacienţi tratează. Probabil că acel procent ar trebui să fie mai mare dacă medicii trimit pacienţii la cure balneare, iar apoi în spitale. Ministerul Sănătăţii decide soluţia", a spus Udrea.
Elena Udrea a inaugurat, duminică, o bază de tratament pentru boli respiratorii, la Salina Turda, din judeţul Cluj, investiţia fiind de 6 milioane de euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO